Profesor de limba engleză, limba și literatură română și limba latină, Alexandru Pîrvan predă la Școala Gimnazială Izbiceni, Județul Olt. De 6 ani în învățământ, este profesor cu „acte în regulă”, absolvent al Facultății de Litere, specializarea română-engleză, a Universității din Craiova.
Cristina Cruceru: De ce ați ales această profesie?
Alexandru Pîrvan: Nu știam că voi ajunge profesor. Limba română și limba engleză mi-au plăcut încă din școală generală. După absolvirea facultății, a fost un post vacant în comuna Tia Mare, unde directorul mi-a propus să dau examen dacă vreau să-l ocup. Examenul l-am luat, am ocupat postul, iar de atunci, din 2012, am început să activez în sistemul învățământului.
C.C.: De unde a pornit pasiunea dumneavoastră pentru această specializare?
A.P.: Țin minte că în școala generală singura limbă modernă pe care o făceam era franceza. Aveam rude care studiau în orașe mari și care cunoșteau engleză. Pe lângă faptul că verișorii mei făceau engleză la școală, făceau și meditații. La toate întrunirile de familie, eu mă simțeam inferior lor. Începând cu clasa a V-a, făceam și eu engleză, un lucru nou pentru mine. Cu timpul, am început să văd filmele fără subtitrare, să învăț versurile melodiilor, asta ca să pot stăpâni eu mai bine engleza. Nu toți au avut șansa să învețe la școală pentru că nu prea se făcea nimic, iar la țară în vremea aia nu se făceau nici meditații. Am absolvit Colegiul Național „A.I.Cuza” Corabia, unde, pe lângă cursurile de la liceu, făceam și-n particular pentru că voiam să-mi perfecționez engleza. Mi-a fost mai greu pentru că a durat ceva până am început să învăț și să înțeleg. Țin minte că nu-mi plăcea gramatica acestei limbi, aveam o problemă cu ea. Dar m-am ambiționat singur, și-am vrut să-mi demonstrez mie că pot. Și-am putut, pentru că de 6 ani sunt profesor de engleză.
C.C.: Cu ce impresii ați rămas după primul curs ținut?
A.P Am avut mari emoții, nu știam ce reacție vor avea elevii. Eram foarte apropiați ca vârstă și tocmai de asta ne-am înțeles. Primele 10 minute din curs au fost mai grele, până când atmosfera s-a destins, am început să ne cunoașteam. S-a legat o relație de prietenie, i-am făcut să înțeleagă că se pot baza mereu pe mine și că le pot fi și prieten, dar și profesor în același timp. Ca profesor, m-am obișnuit ușor cu modul de predare. Pe copii i-am ajutat mereu și chiar dacă nu eram atunci diriginte, făceam ore de dirigenție. Adică, ei veneau și-mi spuneau problemele lor, ce neînțelegeri au cu ceilalți colegi sau chiar profesori. I-am ajutat mereu cât am putut, însă mereu am fost de părere că respectul nu trebuie să lipsească. Acum sunt diriginte la clasa a V-a, sunt copii foarte cuminți și cu mult bun simț.
C.C : Care a fost cea mai amuzantă întâmplare pe care ați trăit-o ca profesor?
A.P : Am avut lucrare de control la clasa a V-a, iar când am început să le corectez, am dat peste un răspuns foarte amuzant. Tema a fost „ Vacanța de primăvară” , la care răspunsul unuia dintre elevii mei a fost „Eu și cel mai bun prieten al meu am ieșit afară să ne distrăm. Ploaia ploua și noi ne jucam bătaie, păsările cu aripi zburau pe cerul întunecat”. Doar atât am reținut din lucrarea model a acelui elev.
O altă întâmplare, a fost recentă, când scaunul de la catedră a fost plin de apă. Când m-am așezat, am avut o surpriză „plăcută” După ce m-au văzut cu pantalonii uzi, elevii mei s-au amuzat, dar ce era să mai fac, am început să râd și eu pentru că sunt copii și-mi amintesc de zilele de când eram elev.
„Noi citeam foarte mult – până să găsim o informație citeam o carte întreagă”
C.C : Credeți că este vreo diferență între învățământul din vremea în care dumneavoastră ați fost elev și cel de acum, când sunteți profesor?
A.P : Da, este o diferență destul de mare. Elevii din vremea aia parcă erau mult mai preocupați de școală, de teme, de învățat și nu de distracție. Știau ce-i ăla bun simț și se respectau între ei, nu doar pe profesor. Între elevii din ziua de azi nu există respect. Iau totul în glumă, inclusiv învățatul. M-am gândit și-am încercat să-i înțeleg că sunt copii, că încă e vremea de joacă, de distracție, însă când ești la școală trebuie să le lași pe celelalte acasă. Încă încerc să-i fac să înțeleagă că școala e importantă, mă dau exemplu pe mine, că poate pe vremea mea nu aveam posibilitățile pe care ei le au acum. Le spun c-ar trebui să profite de ele, pentru că eu aș fi vrut să profit, dar n-aveam de ce. Acum tehnologia este mult mai avansată, cu un singur click ar putea afla orice și n-ar mai fi nevoie să citească cărți, așa cum făceam noi. Le spun să se axeze pe materiile pe care sunt mai buni. Nu-i oblig să-nvețe engleza, deși e foarte importantă și știu c-o să-i ajute mult. Abia la liceu o să fie conștienți și poate o să-și mai dorească să fi învățat când a fost timpul. Abia atunci, când profesorii vor avea pretenții mult mai mari de la ei.
C.C : Credeți că sistemul de învățământ a evoluat după acea vreme în care ați fost elev?
A.P : Cu siguranță a evoluat. Noi citeam foarte mult – până să găsim o informație citeam o carte întreagă. Acum informațiile se află la un click distanță. Elevii ar trebuie să aprecieze asta, inclusiv faptul că nu toți profesorii mai cer lecturi suplimentare, că nu-i mai pun să citească pentru că știu că ei n-o vor face oricum. Trebuie să ne adaptăm la modul de predare de acum, iar pe copii tehnologia îi poate ajuta. Pot învăța și afla lucruri mult mai repede, putem face jocuri interactive la clasă.
C.C : Ce părere aveți de elevii din ziua de azi?
A.P : Elevii din ziua de azi nu-și mai dau interesul să învețe, unii se bazează pe afacerile părinților sau au impresia că n-au ce face cu școala. Este total greșit, iar ei se vor convinge în viitor când nu vor avea un loc de muncă. Bineînțeles că sunt și copii buni, care învață mult și-și doresc să ajungă cât mai departe. Acei copii ne motivează pe noi, profesorii, să-i învățăm cât mai multe și să le arătăm lucruri noi. Poate și noi avem ceva de învățat de la ei. Școala nu mai e ce era odată. Poate și elevilor le e mai greu pentru că profesorii mai în vârstă încă predau după vechea metodă. Nouă, profesorilor care suntem mai apropiați de vârstă cu ei, ne este mai ușor. Poate pentru că le e lor mai simplu să învețe după cum predăm noi sau învață de drag. Predăm, glumim, facem teme, însă știm când e de glumit și de învățat.
C.C : Din câte am înțeles elevii dvs provin din mediul rural, iar aceștia trebuie să se deplaseze în comuna unde este școala. Mijlocul de transport al elevilor este asigurat?
A.P : Mijlocul de transport este asigurat, elevii se deplasează cu microbuzul asigurat de școală. Într-adevăr, poate le este mai greu, însă nu e distanță mare.
„Noi le oferim o mare parte din educație”
C.C : Ce părere aveți de învățământul din mediul rural?
A.P : Învățământul este la fel, școlile sunt la fel de dotate, însă copiii sunt diferiți. Știm că un rol mare în educație îl au părinții. Majoritatea elevilor din mediul rural provin din familii dezorganizate și cred că lucrul acesta a pus o mare amprentă asupra lor. Acești copii nu-și dau interesul să vină la școală, dar să mai învețe ceva. Noi, profesorii, încercăm să-i aducem la școală, să-i învățăm cât mai multe, să avem grijă de ei, să nu le lipsească ceva. Noi le oferim o mare parte din educație. Nu știu dacă e de vină mediul din care provin, adică simplul fapt că vin de la țară sau părinții care le induc concepții greșite.
C.C : Credeți că temele de acasă sunt utile sau doar ocupă timpul liber al elevului?
A.P : Sunt utile, dar nu prea se mai dau teme. De exemplu, i-am pus pe elevii mei să-mi facă portofolii cu diferite teme alese de ei. Exerciții, compuneri cu anumite subiecte legate de ei, de ce le place lor să facă in timpul liber. Am zis ca e mult mai bine să las temele la alegerea lor, să le placă ca să le și facă. La sfârșitul semestrului corectăm portofoliile şi punem note. Notele sunt destul de bune, niciodată n-am dat note mici.
C.C : Petreceți mult timp la școală. Când vă mai faceți timp și pentru dumneavoastră?
A.P : Este adevărat, majoritatea timpului îl petrec la școală, însă trebuie să privesc și partea bună. Măcar weekend-ul îl am liber. Săptămâna mea este încărcată, am și pauze între ore și atunci mă pot relaxa puțin. Este mai greu când trebuie să fac naveta de la o școală la alta, dintr-o comună într-alta. Atunci nu mai am timp de pauze.
„știu sigur că voi rămâne în România și voi încerca să învăț cât mai mulți copii”
C.C : Dacă vi s-ar oferi un post de profesor într-un oraș mai mare, l-ați accepta?
A.P : Nu pot să spun că nu m-ar tenta ideea, însă cred că trebuie să le oferim o șansă și elevilor din mediul rural. Deocamdată aș rămâne unde sunt acum, pe postul meu, sunt foarte mulțumit de el. Singurul motiv pentru care aș vrea să lucrez într-un oraș mai mare, ar fi că aș vrea să predau și la un nivel mult mai înalt. Chiar aș vrea să încerc asta.
C.C : Dacă ați avea oportunitatea de a pleca în străinătate, tot ca profesor, ce ați alege?
A.P : Niciodată. Nu aș putea să plec din țară, vreau să ajut la educarea și formarea copiilor din țara mea pentru că au mai multă nevoie. Cred că aici aș fi de mai mult ajutor.
C.C : Ce vă propuneţi pentru viitor?
A.P : Nu-mi place să-mi fac planuri. Însă știu sigur că voi rămâne în România și voi încerca să învăț cât mai mulți copii. Mai ales pe cei din mediul rural pentru că și eu am făcut școala la țară și știu ce fel de metode de învățare sunt. Voi încerca să perfecționez și modul meu de predare pentru că mereu e loc de mai bine. Voi ajuta câți mai mulți copii dornici să-nvețe, dar care nu au posibilitatea. Eu sunt omul care-i înțelege pe toți, mai ales pe elevii mei.
C.C : Ce sfat le puteți da elevilor dumneavoastră?
A.P : Un sfat bun pe care l-am tot primit și eu ar fi să pună mâna pe carte, să învețe cât mai mult,să citească cărți, fie ele online, să-și continue studiile ca să pot ajunge cât mai departe. Eu o să le fiu mereu la dispoziție, indiferent că le sunt profesor, diriginte sau prieten. Voi fi acolo pentru ei, dar sper că și ei vor fi acolo pentru învățat.