Bianca Timoneea, în vârstă de 34 de ani este Teaching Assistant în Taunton Somerset UK. Născută în România, ea a primit șansa de a merge împreună cu familia în UK în urmă cu 7 ani, unde ulterior s-a stabilit. Ce a determinat-o să rămână în UK ne spune chiar aceasta în rândurile ce urmează.
ROXANA CIOCAN : Când ați debutat în sistemul de învățământ în UK?
B.T: Am început să lucrez la școală în ianuarie 2017. În România am lucrat aproape 4 ani la o școală specială la Lugoj, România și mi-a plăcut enorm de mult să lucrez în special cu copilașii cu nevoi speciale. Eram plină de energie și îmi plăcea să fac cât mai multe activități cu ei. Venind aici în UK am simțit că ceva îmi lipsește pe plan profesional și este timpul să îmi fac curaj să aplic la joburi. De profesie eu sunt psiholog și cred cu desăvârșire că indiferent de dizabilitatea copilului el are nevoie de socializare, are nevoie de activități pe care de cele mai multe ori părintele nu poate și nu știe să le ofere și atunci ei trebuie să facă parte dintr-o școală.
R.C: De ce ați hotărât să plecați din România și să vă instalați în UK?
B.T: Am plecat din România acum 3 ani pentru că destinul ne-a oferit această șansă și am zis să încercăm să vedem cum este. Nu am plecat pentru că nu aveam bani, nu am plecat pentru că nu ne mai plăcea România. A fost pur și simplu o curiozitate și dorința de a vedea ceva nou. Am venit în vizită la sora mea și soțul și-a găsit foarte repede de lucru. Eu eram în concediu de maternitate cu băiețelul și am zis să încercăm un an să vedem cum e.
,,Sistemul de învățământ din Marea Britanie este foarte diferit de cel românesc”.
R.C: Ce puteți spune despre sistemul de învățământ din UK?
B.T: Învățământul din UK este foarte diferit de cel românesc, începând de la modul în care este selectat personalul și până la modul de lucru cu copiii. Nu contează așa mult notele, aici contează ca un copil să se integreze în colectiv, să aibă încredere în el și să se dezvolte senzorial. Toate lecțiile sunt povești redate într-un mod special, iar copiii sunt fascinați la fiecare lecție.
R.C: Cum a fost primul an ca Teaching Assistant?
B.T: Primul an a fost pur și simplu minunat. Am savurat fiecare curs, fiecare moment, fiecare lucru nou pe care îl vedeam la clasă. Am conștientizat aici în UK câtă dăruire, pasiune și dedicație trebuie să aibă orice personal ce lucrează cu copiii.
R.C: Cum ați fost privită de colegii din UK ?
B.T: Cu mult respect și admirație pentru că am făcut pasul să vin în UK cu familia mea și am ales să lucrez la această școală specială. Văd zi de zi că este o isterie cu acest Brexit și mulți români sunt speriați că englezii nu ne vor mai primi. Atunci când lucrezi zi de zi cu englezi vezi că ei nu au nici o treabă cu faptul că ești român, ei au fost învățați să lucreze cu alte naționalități și atâta timp cât ești profesionist și îți faci treaba toți te respectă.
Cum reacționează englezii la folclorul și tradițiile românești.
R.C: Ați introdus elemente din folclorul și tradițiile românești acolo. Care a fost reacția celor din UK?
B.T: Acum 2 ani când a început să mă ia dorul de țară m-am gândit că ar fi superb să le transmit copiilor mei și copiilor români ce locuiesc aici, frumoasele tradiții și obiceiuri românești. Am început încet, încet să fac diferite ateliere: atelierul mărțișorului, atelierul lui Moș Nicolae, și încet, încet am început să fiu invitată să fac ateliere românești la diferite activități culturale englezești. Am fost plăcut surprinsă să văd ce deschiși sunt englezii și cât de mult doresc să învețe despre cultura și tradițiile românești. Am și o colaborare cu biblioteca din Taunton. Pentru că iubesc să le citesc copiilor povești românești, m-am gândit că ar fi minunat ca și ceilalți copii români ce locuiesc aici să asculte povești. Din nou am întâlnit deschidere din partea englezilor și ne primesc cu căldură de fiecare dată. Atelierele sunt special create să arăte englezilor tradițiile și obiceiurile românești.
R.C: Ce le-ați transmite colegilor din România?
B.T: Le-aș transmite profesorilor din România să fie mai creativi, să pună copilul pe primul loc, să interacționeze mai mult cu copiii. Lecțiile să fie deschise, prezentări power point la acestea și să renunțe la statul în bancă timp de 8 ore.