Sfârșitul săptămânii a venit cu o premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”, dar și la nivel național – „Radio”, în regia lui Bobi Pricop. O piesă de teatru care a luat naștere în America anilor 1980, dar care este mai actuală ca niciodată.
Așa cum în anii ′ 80 radioul era considerat ca fiind cel mai important canal mediatic, care oferea libertatea de exprimare, dramaturgul american, Eric Bogosian alege pentru piesa sa un post de radio neconvențional, unde oricine are ceva de spus poate intra în direct cu națiunea. Dacă te simți singur, dacă sentimentul de frică te copleșește, dacă vrei să dezbați un subiect anume, dacă ceva te deranjează sau dacă, pur și simplu, îl iubești pe Barry Champlain, suni la 555 talk radio.
Sorin Leoveanu, în rolul lui Barry Champlain, controversatul realizator al emisiunii „Night Talk”, reprezintă tipologia moderatorului dur, dezinvolt, iar pe alocuri chiar acid, care nu-i acceptă pe cei ce par a nu-i împărtăși părerile. Barry realizează cea mai bună emisiune radio, locul unde le dă posibilitatea tuturor să aibă cele câteva minute de glorie, locul în care putea suna orcine că să le vorbească celorlalți despre propriile gânduri, emoții sau așteptări, sperând că la capătul celălalt al firului va exista cineva care să le împărtășească sentimentele.
Piesa de teatru i-a impresionat pe spectatori
Elena Nicolae este studentă la Teatrologie în București, iar la ieșirea din sală chipul ei radia fericire și încântare. Este primul ei spectacol pe care l-a văzut aici, la Craiova, iar lucrul acesta o bucură. „A fost foarte interesant pentru mine. E un spectacol bun, mi-a plăcut textul, abordează multe probleme. Ce abordează piesa în sine e ceva care există în societate, un subiect tabu despre care se vorbește. Tabu e și ce se vorbește la radio, dar și oamenii care sunt acolo și încearcă să prezinte subiectele. Merită văzut, măcar ca experiență”, spune tânăra.
Delia Cioban, o altă spectatoare crede că piesa este una actuală, iar ceea ce s-a întâmplat pe scenă reflectă rutina noastră. „Cred că a fost și un adevăr pe care noi nu vrem să-l vedem. Multă lume nu știe să se exteriorizeze și, probabil, la telefon ți-e mai ușor să spui ceea ce gândești”.
Bobi Pricop, unul dintre tinerii regizori, candidat la Premiul Europa pentru Teatru, începând de anul trecut, este la cea de-a patra montare la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. „Radio” este primul spectacol regizat de el la Sala Mare, „Profu′ de religie”, „Iluzii” și „Autorul” fiind montate la sălile Studio și Pictură.
Cu această ocazie, Bobi Pricop ne-a mărturisit cum l-a descoperit pe Bogosian și ce l-a determinat să pună în scenă piesa Radio, într-un interviu acordat pentru Vivat Studenția.
Corina Mihailov: Cum ai descoperit textul spectacolului?
Bobi Pricop: Întâmplarea face că primul meu spectacol montat într-un teatru de stat a fost la Arad, în 2012, tot un text de-ale lui Eric Bogosian, „Hamtidamti”, și odată ce am citit textul acesta văzuzem înainte filmul lui Olver Stone și am tot amânat cumva să montez textul ăsta. M-am tot gândit că ar trebui să-l actualizez, să-l contextualizez, să-l localizez și nu eram foarte hotărânt dacă să fac asta. În cele din urmă m-am bucurat să am ocazia să lucrez cu Sorin Leoveanu, aici, la Craiova.
C.M.: De ce ai ales anume această piesă să o pui în scenă?
B.P: Mi se pare că vorbește despre niște lucruri fundamental umane și cred că e și o nostalgie, pe de o parte, față de anii 90, când ascultam emisiune la radio, Andrei Gheorghe, Midnight Killer, era un tip de libertate pe care o descopeream atunci, la o vârstă foarte fragedă și care mi-a rămas destul de puternic în făptura mea.
„ Mi-am dorit foarte mult să lucrez cu cât mai mulți dintre colegii mei de la Teatrul Național din Craiova ”
C.M.: Care este viziunea ta în acest spectacol, ce ai adus diferit față de film?
B.P: Nu cred că am adus ceva diferti. Cred că am încercat să fiu cât mai fidel unor lucruri pe care le simt apropo de text și să fiu cât mai coerent în raport cu ce propune Eric Bogosian și cu ce înseamnă piesa propriu-zisă. Nu am pretenția că e o viziune regizorală. Mi-am dorit foarte mult să lucrez cu cât mai mulți dintre colegii mei de la Teatrul Național din Craiova, unde sunt angajat de mult timp și cumva am tot amânat o distribuție mai numeroasă și iată că de data asta sunt 18 dintre colegii mei în spectacolul ăsta și mă bucur că i-am întâlnit la lucru pe unii dintre ei cu care nu apucasem să lucrez încă.
C.M.: Cum ai făcut distribuția rolurilor?
B.P: Păi sunt angajat aici de cinci ani și îi cunosc destul de bine pe colegii mei. Pentru unii au fost niște provocări, pentru alții am mers la sigur, la alții am simțit eu că e ceva ce se poate dezvolta în anumite direcții. Bucuria mea mare, apropo de Teatrul Național din Craiova, e că există foarte mulți tehnicieni, foarte mulți actori, foarte mulți oameni în spatele scenei care lucrează cu o pasiune extraordinară pentru teatru și care se dedică atât de mult spectacolelor pe care le creează, încât am o bucurie și o lejeritate de a lucra aici, mă simt ca acasă.
C.M.: Ai ales cumva întenționat ca protagonistul din piesa pe care ai regizat-o să fie mai puțin dur decât protagonistul din film?
B.P: Nu neaparat. Și nici nu cred că e mai puțin dur, cred că e un alt registru. Cred că spectacolul vorbește despre o capsulă de timp și de spațiu, undeva la 8.000 km depărtare de acum 30 ani. Cred că rămâne destul de fidel. Nu m-am raportat foare mult la film, nu l-am revăzut, nu i-am invitat pe actori să-l vadă, ci am preluat cumva energia de la ei și am coordonat lucrurile astfel încât să funcționeze cât mai omogen.
C.M.: Crezi cumva că ceea ce se întâmpla în America anilor ′80-′90 este valabil și pentru societatea noastră?
B.P: Da, cred că e foarte relevant. Cred că sunt foarte multe lucruri fundamental-umane și nevoia noastră de a avea cele cinci minute de glorie, nevoia noastră de a vorbi, de a fi înțeleși, de a ne simți reprezentați este la fel de puternică. Ce mi se pare mișto în spectacolul ăsta, și în faptul că nu e în niciun fel actualizat e că la momentul respectiv acest vorbit la radio, aceste emisiuni de dezbateri și discuție în care ascultătorii sună în direct sunt foarte asemănătoare cu ceea ce se întâmplă pe rețelele sociale astăzi.
E o paralelă extraordinară și de multe ori, cel puțin așa e senzația mea, funcționează mult mai bine să ne regăsim sau să înțelegem niște lucruri din niște paralele pe care le facem sau din niște situații oarecum asemănătoare și nu atunci când ne sunt băgate în ochi, așa că, da, cred că într-un fel această tehnologie de vârf, care însemna radioul și acest punct maxim de relevanță a oamenilor de a intra în direct și de a suna este foarte asemănătoare cu felul în care poți deveni faimos pentru ceva ce spui pe facebook.
Profesionalism la Teatrul Național din Craiova
C.M.: Cât timp ți-a luat să regizezi această piesă?
B.P: Timpul de lucru a fost foarte scurt, pentru că e ceva ce Teatrul Național din Craiova face, și, cred că face foarte bine – pregătește stagiunea următoare încă din toamnă, așa că am avut un timp destul de scurt. Legat, cred că au fost trei săptămâni de lucru. Am avut foarte mare noroc că lucrasem deja de la începutul anului cu scenograful, deja construisem conceptul spectacolului, decorul a fost pregătit și adus la scenă încă de când am început repetițiile, așa că nu a interferat destul de mult partea de producție. A fost realizat înainte de începerea repetițiilor. Am avut acest privilegiu de a lucra direct în decor, din prima repetiție.
C.M.: Ce pregătești pentru spectatori în viitorul apropiat?
B.P: Urmează un spectacol la Teatrul Național din București, un dramaturg britanic contemporan, Tim Crouch, „Beginners” și va avea premiera cred că la finalul lunii februarie. Urmează un spectacol la secția germană a Teatrului Național din Sibiu, apoi un spectacol la Teatrul Național din Târgu-Mureș, la secția română și încă un spectacol la Teatrul Replica.
Sursă Foto: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova