,,Odată cu izolarea vine și teama”

Studenții aveau planuri de vacanță în această vară, după sesiune, dar din cauza pandemiei nu mai pot face acest lucru. Am aflat de la câteva studente care este locul preferat pe care l-au vizitat, dar și unde voiau să-și petreacă această vacanță de vară.

Claudia Pîrlogea (Jurnalism, anul l): Nu am avut planuri de vacanță. Vara aceasta îmi propusesem să mă angajez, să strâng niște bani. Totuși, poate aș fi mers la mare, la Constanța, spre sfârșitul verii. Nu am fost în multe locuri, sinceră să fiu. Am reușit să vizitez puține locuri din România. Destinația mea favorită este Sibiu. Îmi place, mai ales, perioada sărbătorilor. Este un loc liniștit. E plăcut să faci o plimbare noaptea în centru și să te bucuri de mâncărurile alese de la tarabe. Aerul de munte cu mirosul de dulciuri este  combinația perfectă.  Prefer să stau departe de vacanțe anul acesta. Nu este o perioadă tocmai favorabilă pentru a merge în aglomerație. Chiar dacă starea de urgență s-a încheiat nu înseamnă că totul a revenit la normal.

Nicoleta Ghilețchi ( Facultate de Drept): Am avut mai multe planuri de vacanță, însă cel mai mult îmi doream să o vizitez pe sora mea care locuiește în Austria, Viena și pe prietenele mele de la Orșova. Probabil cea mai frumoasă destinație de vacanță au fost Nisipurile de Aur, Bulgaria. Aș vrea să vizitez câteva orașe din România, precum : Brașov, Constanța, Cluj, Sibiu și Timișoara, dacă nu va mai fi această pandemie (evident aș vrea să mai vizitez și alte locuri însă acestea ar fi în topul listei).

Mihaela Român (Facultatea de Litere): Anul acesta aveam în plan să-mi petrec vacanța călătorind prin Germania și să merg la mare în Croația cu persoana iubită, dar fiindcă situația nu-mi  permite, voi sta acasă. O vacanță care mi-a rămas în memorie a fost la  Arad. Am petrecut o săptămâna  într-o comună turistică recunoscută prin apele sale termale. Acolo am avut parte de experiențe frumoase. Desigur am vizitat și Județul Arad, am rămas plăcut impresionată de istoria, tradiția și  arhitectura acestui oraș. Nu m-am gândit la o vacanță în România anul acesta, dar după ce trece situația legată de pandemie, mi-ar plăcea o vacanță la munte.

Andrada Odină (Jurnalism, anul l) : Anul ăsta speram să pot să mă bucur din plin de vară. Nu aveam un plan fix, știam doar că vreau să merg la mare și undeva în vârful munților. Aparent, trebuie să îmi pun poftă-n cui. Cea mai  frumoasă destinație în care am fost? Nu știu, nu cred că am o destinație preferată. De obicei profit de orice loc în care merg. Totuși, dacă ar fi să aleg, cred că Madrid a fost cea mai frumoasă destinație. Cu siguranță anul acesta voi avea o vacanță la noi în țară. Rămâne de văzut unde. Trebuie să ne ferim cât mai mult, cel puțin  în perioada aceasta.

Roxana Ionescu (Jurnalism, anul l): Anul acesta plănuiam să merg la mare, aici în România. Iubesc marea din toată inima și m-aș fi bucurat enorm, mai ales după toată nebunia asta cu virusul, să am ocazia să mă pierd puțin prin atmosfera de film de pe litoral. Din păcate astfel de lucruri nu se schimbă și trebuie să fim la fel de precauți. Aștept cu nerăbdare anul viitor. Este primul lucru pe listă. Nu am părăsit țara până în prezent. Am cunoscut doar frumusețile pe care ni le oferă țara noastră, care, este ce-i drept, o țară frumoasă. Cea mai frumoasă destinație rămâne tot marea. Nu contează în ce țară, marea va fi mereu cea mai frumoasă destinație pentru mine. După cum am spus, am avut destule vacanțe în România, dar mai sunt multe locuri pe care doresc să le vizitez. Cred că sunt în căutare de o destinație străină momentan. Cât de repede, sper să am ocazia să mă plimb și pe alte meleaguri.

Alina Popescu ( Facultatea de Drept a ULBS, Sibiu, anul l): Speram ca anul acesta să-mi petrec vacanța departe de România și voiam să vizitez o mică parte din Italia. Acest lucru nu se va mai putea, dar privesc încrezătoare spre viitor. O vacanță dragă mie, cu peisaje deosebite a fost cea în care am fost în Țara Moților în Apuseni. Locuri precum Peștera Ghețarul de la Scărișoara, Peștera Urșilor, mi-au rămas întipărite în minte. Da, iubesc să vizitez locuri de pe teritoriul României, pentru că e țara noastră și are foarte multe de oferit. Ar fi păcat să nu o vizităm. De foarte mult timp îmi doresc să ajung în Maramureș și să vizitez locurile despre care am auzit atâtea lucruri frumoase. Sper ca această dorință să de îndeplinească cât mai repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *