Am făcut alegerea corectă?

Un moment de potențială maturizare al oricărui elev este acela în care trebuie să ia o hotărâre în ceea ce privește viitorul, să-și creeze o viziune asupra domeniilor în care se poate regăsi, să aleagă unul care i se potrivește cel mai bine ca mai apoi să urmeze o facultate cu profilul respectiv.
Alegerea unei facultăți este un factor foarte important având în vedere că statisticile făcute de Edupedu : https://www.edupedu.ro/cel-mai-mic-numar-de-studenti-de-pana-acum/ demonstrează că rata absolviri unei facultăți din Romania este de 37,26 % , deoarece marea majoritate a studențiilor ajung să descopere pe parcurs că nu au făcut alegerea potrivită, vrând să lucreze în viitorul apropriat pe un salariu mult mai atractiv dar ne făcând ceea ce le place.
„Important este ca nu m-am lăsat înfrântă”
Alexandra Janina Zamfir ( Universitatea de Medicina și Farmacie, anul II )
Isabelle Iacovici: La ce vârstă te-ai hotărât să urmezi studiile la o facultate?
A.J.Z : Am știut mereu că vreau să urmez studii universitare. În clasa a XII-a am început să mă gândesc din ce în ce mai serios la viitorul meu. Nu știam încotro să mă îndrept. Căutam informații despre tot felul de facultați. Medicina intrase deja în opțiunile mele, mai ales pentru că nu mă vedeam terminand ASE sau orice altă facultate.
I.I: Ai întampinat dificultăți până să reușești?
A.J.Z : Da, am întâmpinat dificultăți! Terminând un profil uman, admiterea la medicină a fost o adevărată provocare. Materiile pentru bacalaureat au fost total diferite de materiile pentru admitere. A trebuit să-mi organizez foarte bine timpul. Cu toate încercările mele de a face fața situației, am dat greș, am picat admiterea. Important este ca nu m-am lăsat înfrântă, iar acum sunt studentă la buget.
I.I: Anturajul a fost un factor pozitiv sau negativ ?
A.J.Z : Anturajul s-a schimbat odată cu vârsta. Pot zice că am trecut pintr-o perioadă în care făceam parte dintr-un anturaj toxic.
Dar nu a avut un efect negativ, pur și simplu crescând prioritățiile mele s-au schimbat.
I. I: Meseria pe care vrei să o practici la sfârșitul studiilor te atrage din punct de vedere al câștigului financiar sau te regasești spiritual în atribuțiile acestei cariere?
A.J.Z : Eu sunt de părere că meseria trebuie făcuta din plăcere.
Îmi place să aflu lucruri noi despre corpul uman, despre oameni și chiar despre mine. Îmi place să-mi testez limitele, să învăț să-mi manageriez emoțiile,dar și eșecurile. Medicina este o meserie care cere multe sacrificii dar compensează prin satisfacție. Satisfacția de a vedea că poți face bine.
I.I: Părinții sunt de acord cu ceea ce faci? Sau te-au îndrumat spre un alt domeniu?
A.J.Z : Părinții mei nu au avut nici un fel de influență asupra deciziei pe care am luat-o. Deși, mama, și-a dorit dintotdeauna să devin medic, nu m-a îndemnat în a lua o decizie cu privire la facultatea pe care să o urmez.
„Anturajul a fost un factor pozitiv în viața mea….”
Daria Gabriela Dicu ( Facultatea de Științe Sociale specializarea Asistență Scocială )
I.I : La ce vârstă te-ai hotărât să urmezi studiile la o facultate?
D.G.D : La vârsta de 19 ani , m-am hotărât să dau la facultate imediat după terminarea liceului, am decis să urmez studiile Facultății de Știnte Sociale, specializarea Asistență Socială, deoarece este o oportunitate de a învață cum să ajut cât mai multe persoane.
I.I: Ai întampinat dificultăți până să reușești?
D.G.D : Nu! Nu am întâmpinat dificultății pentru că eram foarte hotărâtă și îmi doream foarte mult să reușesc.
I.I: Anturajul a fost un factor pozitiv sau negativ ?
D.G.D : Anturajul a fost un factor pozitiv în viața mea, pentru că am avut și am alături de mine persoane care mă ambiționează să reușesc tot ce îmi propun, și de la care am ce învăța.
I.I: Meseria pe care vrei să o practici la sfârșitul studiilor te atrage din punct de vedere al câștigului financiar sau te regasești spiritual în atribuțiile acestei cariere?
D.G.D : Meseria de asistent social mă atrage și din punct de vedere financiar pentru ca este un domeniu bine plătit, dar mă și regăsesc în partea spirituală pentru că este o meserie prin care ajuți cât mai multe persoane.
I.I: Părinții sunt de acord cu ceea ce faci? Sau te-au îndrumat spre un alt domeniu?
D.G.D : Părinții mei sunt de acord cu meseria pe care mi-am ales-o și mă susțin în tot ceea ce fac.
„…tatăl meu a practicat același sport și m-a susținut în totalitate.”
Eusebio Drăgotescu (Facultatea de Educație Fizică și Sport, Master anul I)
I.I : La ce vârstă te-ai hotărât să urmezi studiile la o facultate?
E.D: La varsta de 18 de ani, imediat după finalizarea liceului și absolvirii examenului de bacalaureat!
I.I: Ai întampinat dificultăți până să reușești?
E.D: Nu deoarece media de la bacalaureat a contat doar 10% urmată de 3 probe sportive, 2 impuse iar una la alegere în funcție de specializarea fiecăreia. Eu făcând sport de performanță mi-a fost foarte usor să intru. Pot spune că pentru mine, sportul practicat a constituit un mare avantaj la probe.
I.I: Anturajul a fost un factor pozitiv sau negativ ?
E.D: Nu am avut anturaje, singurul meu drum a fost focusat pe carte și antrenamente!
I.I: Meseria pe care vrei să o practici la sfârșitul studiilor te atrage din punct de vedere al câștigului financiar sau te regasești spiritual în atribuțiile acestei cariere?
E.D: Este dublă motivație, vreau să combin utilul cu plăcutul.
Îmi place ceea ce fac și ma regăsesc spiritual dar în același timp un factor important il reprezintă și banii, că practic toți depindem de ei!
I.I: Părinții sunt de acord cu ceea ce faci? Sau te-au îndrumat spre un alt domeniu?
E.D: Părinții au fost de acord, ba chiar încântați mai ales că tatăl meu a practicat același sport și m-a susținut în totalitate!
” ..m-am descurajat de multe ori, dar am reusit să mă redresez..”
Irina Petrescu (Universitatea de Medicină și Farmacie, anul I )
I.I : La ce vârstă te-ai hotărât să urmezi studiile la o facultate?
I.P: De mică mi-am dorit să fiu doctoră, dar la 15 ani eram sigură că o să urmez Facultatea de Medicină.
I.I: Ai întampinat dificultăți până să reușești?
I.P: Da, m-am descurajat de multe ori, dar am reusit să mă redresez și să mă concentrez pe învățat.
I.I: Anturajul a fost un factor pozitiv sau negativ ?
I.P: Prietenii m-au susținut și au crezut în mine și atunci cand nici macar eu nu credeam.
I.I: Meseria pe care vrei să o practici la sfârșitul studiilor te atrage din punct de vedere al câștigului financiar sau te regasești spiritual în atribuțiile acestei cariere?
I.P: Ambele, îmi place foarte mult acest domeniu și simt că o să-mi aducă satisfacții pe toate planurile.
I.I: Părinții sunt de acord cu ceea ce faci? Sau te-au îndrumat spre un alt domeniu?
I.P: Parintii sunt foarte mândri de ceea ce am ales și m-au ajutat cu tot ce au putut ca să-mi îndeplinesc visul.
„Deja de la varsta de 14 ani începusem să mă gândesc la viitor…. „
Karina Elena Bucă (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, anul I)
I.I : La ce vârstă te-ai hotărât să urmezi studiile la o facultate?
K.E.B: Deja de la varsta de 14 ani începusem să mă gândesc la un viitor, și tot atunci m-am hotărât și că vreau să urmez studii superioare.
I.I: Ai întampinat dificultăți până să reușești?
K.E.B: Da am întampinat și greutăți, am învățat că pentru a ajunge acolo unde îți dorești, trebuie să muncesti foarte mult și e aproape imposibil să nu apară și impedimente.
I.I: Anturajul a fost un factor pozitiv sau negativ ?
K.E.B: În cazul meu, anturajul a fost un factor pozitiv, deoarece în jurul meu aveam doar exemple pozitive care m-au făcut să am mai multă ambiție și încredere în mine.
I.I: Meseria pe care vrei să o practici la sfârșitul studiilor te atrage din punct de vedere al câștigului financiar sau te regasești spiritual în atribuțiile acestei cariere?
K.E.B: Mă ghidez după ambele criterii, consider că dacă activezi intr-un domeniu este important să ți se și potrivească, făcând asta cu drag, poți excela mai repede și poți ajunge la un nivel mai superior.
I.I: Părinții sunt de acord cu ceea ce faci? Sau te-au îndrumat spre un alt domeniu?
K.E.B: Bineînțeles că sunt de acord, mereu m-au susținut în deciziile pe care le-am luat, la fel ca majoritatea părințiilor mi-au sugerat mai multe variante, dar decizia a fost a mea, stiind că ei o să mă susțină indiferent de ce drum voi alege să parcurg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *