Cântăreața cheală, în licență cu Caragiale

Pe 14 și 15 mai a avut loc premiera spectacolul-lucrare de licență „Cântăreața cheală vs. Momente și schițe” la Teatrul Național din Craiova, în regia lui Alexandru Boureanu, avândui în distribuție pe studentii la Actorie din anul III, ajutați și de câțiva colegi de la Master, anul II.

Alexandra Mihalcea și Catalin Blendea, doi studenti care au jucat in această piesă, mi-au destăinuit câteva dintre gândurile lor in ceea ce privește punerea in scenă a piesei. Pentru Alexandra, invitația este categorică: ,,Nimic nu are sens așa că hai să râdem”. Pentru ea, ceea ce trebuie să stim despre spectacol este faptul că face parte din teatrul absurdului, că este o comedie despre neputința oamenilor de a comunica. Acțiunea se învârte in jurul unei conversatii dintre soții Smith și soții Ionesco.   Studenta spune ca vom fi martorii unei ciocniri între doua tipuri de umor complet diferite ce împreună dau naștere unui spectacol foarte bun.

Catalin Blendea este de părere că, la prima vedere, „Cântăreața cheală” pare un text destul de plictisitor, dar dacă de la bun început îl tratezi ca pe un text al absurdului, s-ar putea să ai surpriza să-ți placă, pentru că până la urmă lumea absurdului este de fapt realitatea. Pentru el, momentele și schițele alese din textele lui Caragiale vin să ajute umorul să fie și mai intens. El spune ca trebuie doar să ai chef de joacă, la fel ca actorii din această distribuție. Domnul și doamna Smith își trăiesc viața în stil englezesc, in timp ce domnul și doamna Martin sunt sarea și piperul acestui spectacol prin faptul că relația lor este una bazată mereu pe jocuri de cuplu, picanterii, șicanări în dragoste care îi țin mereu vii și în priză. Mary, menajera soților Smith le știe pe toate și nimeni nu e ca ea, în timp ce pompierul apare să salveze situația transformând lumea lui Ionesco să fie și mai intensă. Bubico, Five O’clock sunt prezente și ele făcând ca spectacolul să fie și mai spumos, cu situații diferite, pe care le întâlnim și în viața de zi cu zi. Cântăreața cheală vs momente și schițe este un spectacol viu, care te tine in priză din primul până în  ultimul moment.

Distribuția:REGIA ARTISTICĂ:

ALEXANDRU BOUREANU

Asistent regie: Cătălina VÎNĂTORU

Traducere Cântăreața cheală: Vlad RUSSO și Vlad ZOGRAFI

Scenografie: Vanessa Beca

Muzică originală: Octavian GORUN

Regia tehnică: Sorin GRUIA / Cristian PETEC

Maestru de lumini: Dodu ISPAS

Distribuția: Ovidiu CÂRSTEA (Domnul Smith), Roxana MUTU (Doamna Smith), Cătălin BLENDEA (Domnul Martin), Alexandra MIHALCEA (Doamna Martin), Gabriela POPESCU (Mary), Irina DANCIU (menajera), Mihai VIȚĂ (Căpitanul de Pompieri)

Distribuția Five o’clock: Irina DANCIU (Măndica), Adelina GALICEANU (Tincuța), Iarina ZIDARU (Mița), Alexandru PURCARU (Domnul)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *