Dependența de internet și de rețetele sociale, cu toate că nu este tratată ca atare, este o problemă majoră a mai multor generații.
Până nu demult sa te uiti excesiv la televizor era o problem,dar o problemă și mai gravă a devenit navigatul ore în șir în fața telefonului sau a computerului. Ceea ce mulți nu înțeleg este că pe lângă orele pierdute de cele mai multe ori în fața ecranului, oamenii pot dezvolta probleme de sănătate de natură fizică sau psihică. Cel mai rău este faptul că individul are tendința de a se refugia de problemele cotidiene, astfel construindu-și o viață virtuală, viață în care nu este nevoie să plătești facturi, iar singura grijă este aceea de a avea cât mai multe like-uri la postări.
Din păcate, internetul poate să creeze imagini false, imagini ce nu reprezintă cu adevărat valoarea oamenilor. Poți admira frumosul, însă puțini știu ce se ascunde în spatele ecranului digital. Se pare că aceasta este problema secolului XXI.
Și da, internetul are și părțile sale bune, fiind cel mai important mediu de informare și comunicare la nivel mondial, însă există o diferență între a căuta informații ce te pot ajuta și risipirea timpului pentru crearea altei identități.
Cu siguranță, timpul nostru este salvat de internet, putând obține informații de orice natură printr-un simplu search, fără a fi nevoiți să ne deplasăm sau să platim pentru informații. Dacă stăm să ne gândim internetul ne oferă foarte multe beneficii, însă această libertate poate produce și multe neplăceri provocate prin distorsionarea realităţii.
Acestea fiind spuse, bucurați-vă de oportunitățile pe care internetul le oferă însă, nu uitați că între real și ireal poate fi o linie subțire.