Oportunități pentru copii create de voluntarii A.S.F.L.

La data de 25 octombrie  a fost aniversarea Asociației Studenților din Facultatea de Litere din Craiova (A.S.F.L.).  S-au împlinit 31 de ani de la înființare.

A.S.F.L. este o organizaţie studenţească, înfiintaţă în anul 1990. Odată cu aderarea la Convenția Organizațiilor Studențesti din Craiova (COS) în martie 2008 și apoi la Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) în mai 2008, asociația a devenit recunoscută la nivel local și național. Asociația a demarat numeroase proiecte pentru studenţii pe care îi reprezintă şi nu numai. Proiectele desfăşurate de A.S.F.L. au caracter social, cultural, umanitar, artistic şi specific, atât la nivel local cât şi internaţional.

Despre cele mai mari proiecte mi-a vorbit Izabela Bădin, șeful comisiei de cazare al Facultății de Litere, secretarul asociației și unul dintre membrii activi din 2019. Proiectele au fost scrise de studenți și le-au câștigat într-o competiție de proiecte la nivelul Craiovei.

Proiectul C.L.A.S.S.  a fost câștigat în martie 2018, iar în martie 2019 a fost inaugurat. Este un centru after school interactiv, unde copiii vin să își facă cursurile online și teme. Totodată, copiii pot participa la activități educativ-recreative, de dezvoltare personală și la ateliere de limbi moderne (germană, engleză, franceză, spaniolă, italiană).

Proiectul ASKS Academy este, de asemenea, un centru tip after school, în care copiii vin 2 ore la atelierele interactive bazate pe științele STEM (știință, tehnologii, inginerie și matematică). Sunt organizate laboratoare de chimie, fizică, robotică, inginerie, astronomie. În cadrul activităților „Noi încurajăm copilașii să pună întrebări și să li se acorde răspunsuri pe înțelesul lor, care sa îi ajute în dezvoltarea lor. De aici și numele centrului ASKS, tradus din engleză – a întreba”, a spus Izabela Bădin, membru din echipa de implementare a proiectului.

Ambele centre se află în sediul Centrului de Resurse și Angajament Ford (CRAF). Sunt 4 săli pentru C.L.A.S.S. și 2 săli pentru ASKS Academy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *