Dalia Cristiana Ilea are 19 ani, studiază Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar din cadrul Universităţii din Oradea, dar este şi voluntar.
A început activităţile de voluntariat în liceu, mai exact la 15 ani. De-a lungul timpului, a activat în diferite asociații și organizații. Activitatea sa cea mai longevivă s-a manifestat în cadrul Fundației Comunitare Oradea, dar nu e neglijabilă nici implicarea sa în Asociația Studenților Creștini-Ortodocși Români, filiala Oradea.
Fundația Comunitară Oradea încurajează continuarea studiilor elevilor care sunt în pericol să abandoneze școala din cauza veniturilor mici ale familiei din care fac parte. Oferă burse pentru un număr de 45 de copii, sub formă de bunuri, care sunt distribuite trimestrial. Costurile acoperite de bursă sunt: rechizite, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. ,,Credem că acești tineri, odată ajutaţi să-și atingă întregul potenţial, pot aduce un aport semnificativ la îmbunătăţirea calității vieţii comunitare.”
Andrada Betej: Îmi poți spune cum a început totul? Cum de ai ales să te implici în activități de voluntariat?
Dalia Cristiana Ilea: La mine totul a început prin puterea exemplului. Mama a fost cea care ,,a dat tonu” în familie cu voluntariatul. E un om foarte activ, iar prin profesia pe care o are, aceea de cadru didactic, s-a implicat în multiple proiecte și asociații pentru a aduce un plus, un refresh, comunității în care activează. Am căutat să mă înconjur de oameni care-și doresc să facă ceva, să fie activi, mai pe scurt, vor să fie schimbarea pe care și-o doresc în lume.
A.B: Povestește-mi puțin despre Fundația Comunitară Oradea. Cum a fost începutul tău aici? Dar în ASCOR?
D.C.I.: Povestea mea în FCO a început în 2019 prin înscrierea în programului dedicat tineretului bihorean, YouthCommunity. Sincer, mi-am dorit din tot sufletul să fiu acceptată în proiect. Am avut foarte mari emoții în prima zi a proiectului, la prima întâlnire. Iar odată ,,intrată”, s-au ivit diferite activități și oportunități. Totul a fost ca un bulgăre. Doar dacă nu voiai să te implici nu aveai în ce.
În cadrul FCO, m-am implicat cu precădere în Fondul de burse. Acest program se adresează copiilor ce provin din medii defavorizate, adică familii monoparentale, părinți bolnavi, prin oferirea unei burse de o anumită sumă de bani, dăruită periodic în tranșe prin lucruri necesare beneficiarilor pentru a-și continua studiile.
Pe urmă, în ASCOR am avut diferite activități filantropice. Spre exemplu, chiar în această perioadă se desfășoară un proiect prin care colectăm jucării şi alimente pentru copii și bătrânei, tot din medii defavorizate.
A.B: Îmi poţi spune despre un caz pe care l-ai rezolvat?
D.C.I.: Nu prea am avut cazuri de rezolvat, în adevăratul sens al cuvântului. Anul trecut de Crăciun, coordonatoarea Asociaţiei a fost în carantină și mi-a lăsat mie în grijă împărțirea cadourilor, dar am avut ajutoare. Vorba ceea, în „haită” suntem mai puternici.
A.B: Poți să-mi povestești despre un caz care te-a impresionat?
D.C.I.: Un caz care m-a marcat a fost al unei doamne care și-a luat copii și a fugit de lângă un soț alcoolic. Respectiva era dintr o altă zonă a țării și a venit doar cu hainele de pe ea. Doamna a dus o viață grea. A avut 2 căsnicii eșuate și s-a văzut nevoită să scape și din al doilea mariaj. A avut un soț alcoolic și violent, iar într-o zi nu a mai suportat, astfel și-a luat copii și a venit într-un loc în care să fie în siguranță, atât ea cât și copilașii. Cazul ei a ajuns la coordonatoarea noastră. Unii dintre copii s-au căsătorit, iar alții sunt încă la școală.
A.B: Ai întâmpinat probleme în rezolvarea unor cazuri? Ce ai făcut să le rezolvi?
D.C.I.: Probleme întotdeauna apar, dar personal nu-mi place acest cuvânt. Prefer să folosesc provocări. Din propria experiență, am ajuns la concluzia că nu există proiect fără provocări. E inevitabil să nu dai peste ele. Spre exemplu, în 25 noiembrie am lansat proiectul ,,Dăruind vei dobândi”, marca ASCOR Oradea, iar în primele zile nu aveam niciun donator, dar după ce am făcut cu toții niște ,,valuri”, lucrurile au început să se miște, iar acum urmează să mai adăugăm copii. Avem mulți doritori de a face bine.
A.B: Ce ar putea să facă statul pentru persoanele defavorizate? Ce ai vrea tu să facă şi nu face?
D.C.I.: Să le bage în seamă, în adevăratul sens al cuvântului. Și să nu se limiteze doar la un pseudoajutor social. E bine venit, să nu se înțeleagă greșit, dar serviciul de asistență socială, din punctul meu de vedere, e unul destul de șubred la noi.
Spre exemplu, sunt mulți români uitați de stat.
Anul trecut, fusesem cu cei de la ASCOR la împărțit de pachete într-un sat, cu locuitori majoritar bătrâni, unde singurul ajutor fusese preotul din sat. Era singurul om care-i mai vizita și îi mai întreba de sănătate, vorba aceea.
A.B: Ce planuri ai pe viitor?
D.C.I.: Acum, îmi canalizez energia în ceea ce înseamnă ASCOR, așteptăm să terminăm proiectul actual, iar pe viitor o să mai vedem. Bineînțeles, n-o să ne abatem de la tema noastră filantropică.