Este actriță în trupa de improvizație On The Spot – Impro și în Follow Spot, pictează, zâmbește și iubește după cum bine spune ea, iar într-un moment de repaus din activitățile ei mi-a răspuns la câteva întrebări.
Cristina Nuță: Cum te-ai hotărât să dai la teatru?
Patricia Ionescu:De micuță îmi doream să fiu actriță. Desigur, cine ia în seamă răspunsul unui copil la întrebarea ce vrei să te faci când o să fii mare? Numai că răspunsul meu nu s-a schimbat niciodată și, chiar dacă la un moment dat m-a atras și ideea de a urma cursurile Facultății de Arte plastice, pasiunea penru teatru a fost mai mare.
C.N.: Ți-a plăcut de la început sau ai învățat să-ți placă actoria?
P.I.: Categoric mi-a plăcut de la început! Da, am descoperit și părțile mai puțin frumoase ale acestei meserii. Nu e vorba numai despre costume frumoase, lumină și aplauze. E vorba despre multă muncă, sacrificii și, nu de puține ori, frustrare. Teatrul este însă hrană spirituală și, dacă ești într-adevăr pasionat, neajunsurile nici nu mai contează.
C.N.: Studenția… Toți își amintesc cu drag de acele momente. La tine cum a fost?
P.I.: O! Eu am avut o studenție foarte frumoasă și, mai ales, specială. În primul an de facultate stăteam cam 12 ore pe zi la școală. Aveam o pauză de masă la prânz, cursuri, improvizație, vorbire, actorie, muzică, sport. Petreceam mai mult timp cu colegii mei decât cu familia. Între noi s-a legat o relație foarte puternică, eram și noi o mică familie. Și în weekend-uri ne întâlneam, nu ne mai puteam despărți. Apoi, în anul III, am jucat în festivaluri și la teatrul din Tulcea. Simt că devin nostalgică destul de repede, mi-e dor de anii aceia!
C.N.: Ce ai învățat de la profesori?
P.I.: În cei trei ani de facultate și apoi cei doi de master, consider că m-am format nu numai din punct de vedere profesional, ci și uman. Profesorii mei sunt niște oameni deosebiți și, dacă ar fi să menționez totuși o lecție pe care am primit-o a fost aceea a domnului Remus Mărginean: Mobilați-vă interior! Am auzit cuvintele dumnealui, le-am înțeles atunci, însă am simțit cu adevărat esența lor abia mai târziu. Pentru mine a rămas un principiu definitoriu și nu de puține ori folosesc aceste cuvinte pline de semnificație.
C.N.: Dar de la colegi în timpul facultății?
P.I.: Cum spuneam, colegii mei erau și prietenii mei. Sunt în continuare. Am învățat unii de la alții, am crescut împreună. Cel mai important lucru pe care (sper) că l-am învățat cu toții a fost să ne bucurăm unii pentru alții. Și încă ceva, valabil și în viață, să conștientizăm că pe scenă există un schimb de energii fără de care tearul ar fi mort; dăruiești-primești. Este important să știi cum să le faci pe ambele.
C.N.: Știu că ai fost plecată la Dijon pentru un an, nu? Cum ai perceput exepriența asta?
P.I.: Da, în anul II de master am studiat la Université de Bourgogne, Dijon. A fost o experiență minunată din toate punctele de vedere. Pe lângă ocazia de a observa teatrul francez îndeaproape, de a cunoaște artiști și profesori francezi, am lucrat cu studenți timp de un an, în cadrul unui atelier de improvizație pe care l-am condus alături de colega mea, Claudia Suliman.
C.N.: Te-a ajutat ”școala românească” în viața ta de studentă în Franța?
P.I.: Sistemul românesc de învățământ este foarte diferit de cel franțuzesc, acesta cred că nu este un secret pentru nimeni. Școala românească m-a ajutat în sensul că mi-a dat baza, mi-a furnizat niște informații. Și, refrindu-mă strict la facultatea pe care am urmat-o, m-a disciplinat mult și mi-a sădit principiul că în această meserie e nevoie de multă muncă.
C.N.: Consideri că este important doar talentul sau să și muncești pe măsura lui?
P.I.: Da, tocmai am intrat în acest subiect prin răspunsul meu anterior. Categoric este nevoie de multă muncă. Da, talentul conferă acea strălucire pe care o au unii actori pe scenă, însă, vă garantez, în spatele succesului lor stau mule ore de muncă. Un actor care se bazează pe talent nu poate fi decât un actor mediocru.
C.N.: Ce ai făcut după terminarea facultății?
P.I.: Dupa terminarea masterului, căci la asta cred că te referi, am participat la un proiect minunat de teatru comunitar care s-a finalizat cu Festivalul Craiova pe Scenă, am intrat în echipa On The Spot, trupă de improvizație, și Follow Spot, spectacole de teatru și am pus pe picioare un proiect tare drag, Damă de Pică, haine pictate manual.
C.N.: Este tandrețea o calitate a actorului?
P.I.: Tandrețea? Sensibilitatea, mai bine zis, cred că este o calitate definitorie a actorului, a artiștilor în genere.
C.N.: Ai repere în teatru?
P.I.: Sunt actori de care m-am îndrăgostit în anumite roluri, sunt profesioniști pe care îi admir. Coca Bloos este un exemplu de modestie și sensibilitate, Dorina Chiriac m-a fascinat într-o seară la Bulandra, nu-mi puteam lua ochii de la ea și oricum, o admir din multe puncte de vedere, energia Marianei Mihuț te lovește pur și simplu stând în scaun. Sunt oameni care te vrăjesc!
C.N.: Cum percepi publicul la ImproShow-urile în care joci?
P.I.: Publicul nostru este minunat! Avem grupuri care vin mod constant, care uneori ne urmează în deplasări, iar unii dintre ei ne-au devenit prieteni. E adevărat, publicul se formează în timp, iar mulți craioveni nici măcar nu știu că există acest gen de spectacol. Atunci când vin pentru prima oară sunt un pic timorați, le e teamă să se implice. Iar acest gen de spectacol tocmai de asta are nevoie, de implicarea publicului.
C.N.: Povestește-mi cum s-a născut Dama de Pică.
P.I.: Desenul îmi plăcea, ca și teatrul, de mică. Am abandonat această pasiune ani de zile, dar de un an și jumătate pictez pe texile alături de prietena mea, Sorina David. La începutul acestui an am hotărât ca pasiunea noastră să ia o formă mai serioasă, ca să facem fericiți mai mulți oameni, nu numai pe prietenii noștri cărora le-am pictat până acum tricouri. Așa a apărut Damă de Pică. Noi ne cautăm pe noi înșine prin ceea ce pictăm, căutăm zâmbetele oamenilor ce vor purta hainele pictate de noi și le dăm “porția” zilnică de culoare și la propriu, și la figurat. Este important ca ceea ce facem să placă din punct de vedere estetic, dar obiectivul nostru este ca la pachet cu frumosul să vină și un mesaj.
Cristina NUȚĂ