Minecraft – „Născocirea mea”

de Geanina Rotaru 

Biblia spune că Dumnezeu a creat lumea. Acum îţi poţi zidi şi tu propriul Univers printr-un joc pe aplicaţie Java – Minecraft. Grafica este de tip poligonal. Rezultatul pixelat redă mai pronunţat ideea de lume virtuală, de lume clădită după meteahna fiecăruia. Minecraft (mine=a mea;  craft=meşteşug, creaţie) este invenţia ta. Imaginaţia fiecărui player decide ce se va întâmpla în mediul generat aleator, fictiv şi predispus la modificare. 

Cel care a gândit şi a dezvoltat jocul, Markus „Notch” Persson, a început toată treaba într-un subsol. Minecraft a fost lansat în 2009, 17 mai, cu o versiune beta în luna decembrie 2010. Din acest produs al muncii sale, Notch a obţinut venituri care l-au ajutat să îşi întemeieze compania Mojang.  Jocul nu are finalitate. Aproape nicio formă de relief nu este afectată de gravitaţie, orice poate fi prelucrat. Supravieţuirea şi construcţiile depind de alegerea gamerilor. Totul se termină atunci când tu consideri că nu mai există nimic de transformat. Dacă te plictiseşti, ai posibilitatea să obţii praf de puşcă pentru fabricarea TNT-ului şi să dinamitezi întreaga „Yourcraft”. Full version, Minecraft va fi lansat pe 11 noiembrie 2011. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *