TEXT: Raluca Săcuianu
FOTO: Tania Gandrabur
Casa de Conspiraţii a lansat aseară primul său album, numit „Ultimul tău drum”. Concertul a început la ora 23.00, iar în deschidere au cântat trupele Anvangarda şi Tonaj. Băieţii de la Casa de Conspiraţii au fredonat primele versuri din piesa: „Oare cine”, în aplauzele tinerilor prezenţi în număr mare.
Programul muzical a cuprins cele 10 piese de pe album, dar şi alte 3 melodii cântate la final, despre care băieţii au spus: „Sunt piese mai vechi, dragi nouă”. În ritm de hip-hop, Casa de Conspiraţii şi-a exprimat nemulţumirea faţă de societatea actuală şi faţă de ignoranţa oamenilor. Chiar piesa ce dă numele albumului: „Ultimul tău drum” vorbeşte despre ţara în care trăim. Şi versuri de dragoste s-au auzit aseară. Este vorba despre piesa „Aş vrea”, un solo cântat de Koleroo.
Printre piese şi fredonări ale publicului, cei prezenţi i-au cântat de două ori „La mulţi ani” lui Sinistratu’, pentru cei 24 de ani pe care i-a împlinit.
Concertul s-a încheiat cu mâini în aer şi cu piesa „E rândul tău”, cântată a capella. Koleroo şi Sinistratu’ au promis un nou concert celor aflaţi aseară în No Limit Pub Craiova.
În următorul număr CSinfo – numărul 5 – veţi afla întreaga poveste a label-ului Casa de Conspiraţii, munca din spatele albumului de debut, dar şi planurile de viitor ale trupei.
Concertul în imagini îl puteţi vedea în galeria de mai jos.