Înscrierile la Drept au contrazis previziunile

             Înscrierile pentru Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative s-au terminat pe 23 iulie. Faţă de anul trecut s-a înregistrat o creştere a numărului de candidaţi de la 770 la 915. Diferenţa vine şi din preferinţa specializărilor. Dacă în 2011 doar 159 îşi depuseseră dosarul la Administraţie publică şi Asistenţă manangerială şi secretariat, anul acesta clasamentul s-a răsturnat.

            La specializarea Drept, singura la care admiterea se face pe bază de examen, şi-au depus dosarul  366 de candidaţi.
            La specializările Administraţie publică şi Asistenţă managerială şi secretariat numărul celor care vor participa la concursul de admitere, pe bază de dosar, este de 415.       La cele două specializări noi ale Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative şi-au depus dosarele 134 de candidaţi: pentru Istorie s-au înscris 43 de viitori studenţi, iar pentru Relaţii internaţionale şi studii europene, 91.
            Examenul pentru specializarea Drept se va desfăşura pe 26 iulie, la ora 10:00, iar rezultatele, pentru toate specializările, vor fi afişate pe 27 iulie.
 Oana Dumitrescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.