E iulie, afară e cald, ceasul arată doar 10:45, iar tu nici nu poţi să îţi ochii deschişi. Ce noroc că s-au inventat ochelarii de soare! Şi totuşi nu poţi să nu observi două domnişoare firave, îmbrăcate în alb. Te apropii şi vocea lor subţire reuşeşte să îţi dea trezirea mai ceva ca ceasul bunicii: „Bă fată, sper să nu se mai înscrie mulţi, că nu ştiu ce o să fac. Stai că mă sună iubi”, se lamentează una celeilate. Wow! S-a dat startul înscrierilor la Facultatea de Medicină şi Farmacie (UMF), iar lumea e în criză. Numai bine să îţi retrăieşti propriul tău început de boboceală. Te grăbeşti şi tu după firavele domnişoare şi te năpusteşti în holul UMF. Cercetezi terenul, dar un gând începe să îţi distrugă starea Zen – începi să gândeşti şi nu e bine, doar e dimineaţă – „De ce sunt atât de mulţi tineri aici? De ce se complică?”. Răspunsul nu întârzie să apară de la Iulia Peia: „De mică mi-am dorit să devin medic – medic ginecolog – e o pasiune şi nu îmi e frică de examen, chiar dacă am urmat un profil technic”. Te uimeşte hotărârea pe care o arată.
Vrei să afli mai multe, însă atenţia îţi e atrasă de o rochiţă albă şi diafană, care schimbă numere de telefoane şi şopteşte feminin „sigur o să ne întâlnim”. Zâmbeşti – ştii şi tu cum era când erai mai tânăr – şi te îndrepţi spre mijlocul ambuteiajului din faţa sălii de înscriere. Multă agitaţie, şuşoteli, tachinări şi hop, acte înşirate. Ochii albaştri ai Monicăi Dabu îţi explică: „Vreau la Medicină Generală şi îmi e frică. Am învăţat, dar ştiu că vor fi mai buni decât mine – dacă nu intru, o să încerc la anul şi anul următor până o să intru”.
Hotărâţi oamenii ăştia! Parcă te inspiră şi pe tine să apuci să schimbi ceva în lumea asta pentru tine şi gata, ştii ce măreţ lucru o să faci. O să te apropii uşor, uşor şi o să încerci umbra de afară cu degetul.
E iulie, afară e cald, e prânzul…
Camelia Zeveleanu