His Royal Highness

Sau Alteţa Sa Regală. Un bărbat frumos. Înalt, dar mai scund decât Regele Mihai I. Cu părul şaten şi ochii căprui. Îmbrăcat în costum, în nuanţe de gri închis şi deschis. Cu zâmbet cald şi prietenos.  Aşa s-a prezentat Principele Nicolae al României la Craiova, Calafat şi Poiana Mare. E nepotul Regelui Mihai şi fiul Principesei Elena.

A venit să primească titlul acordat bunicului său, Regelui Mihai. Titlul de cetăţean de onoare al Băniei, din partea Craiovei pentru loialitate şi sacrificiu. Nu ştim dacă la rugămintea bunicului, din dorinţă sau pentru că aşa trebuia făcut, dar a vizitat şi Calafatul, şi Poiana Mare. Locuri cu însemnătate istorică. La Poiana Mare, căci acolo m-am nimerit şi eu, a vizitat dispensarul. În trecut, Marele Cartier General al Armatei Române. Mai exact între 1877-1878. Anii Războiului de Independeţă pentru necunoscători. Căci sunt mulţi. Şi unii cu funcţii înalte. 


Plouase cu o zi înainte. Pământul era încă moale. Pe alocuri iarba se amestecase cu nămolul. Dar Principele nu s-a ferit să o calce. Ochii îi erau aţintiţi pe dispensar, a cărui istorie primarul încerca să o spună. A fost ajutat și de Şeful Ocolului Silvic, care a avut istoria în cap şi care i-a spus principelui povestea celebrelor cuvinte „asta-i muzica ce-mi place”. Principele ştia povestea. Dar era nevoie să fie respusă din respect şi admiraţie.

Tot locul trebuia văzut îndeaproape. Aşa că unul dintre însoţitorii principelui s-a furişat în spatele dispensarului să vadă dacă sunt gunoaie. S-a întors cu un zâmbet în colţul gurii şi cu o sprânceană ridicată şi a zis „Să mergem!”. Ochii principelui se făceau parcă din ce în ce mai mari, iar zâmbetul îi era constant pe buze. Era curios să vadă.
După ce s-a terminat cu vizitatul şi cu privitul, a venit vremea ospăţului. Nu celui regal, ci celui „tradiţional”. Masa a fost organizată La Gloduri. O casă cu etaj, construită în pădure. Se zice că pentru oameni importanţi sau pasionaţi de vânătoare.

Mâncarea nu a fost pe de-a întregul tradiţională. Pe platouri din lemn erau mezeluri de mai multe feluri, unele dintre ele învelite în caşcaval. Brânza proaspătă şi moale era aşezată lângă mormanele de ceapă, pe care se plimbau încă stropi de apă. Deliciul Principelui au fost turtiţele rumenite în ceaun. Pălinca de prune a fost şi ea pe gustul tuturor. Niciodată plosca nu era în acelaşi loc.

Înainte de a ne aşeza la masă, am spus rugăciunea împreună cu Preotul Marcel Răduț. După ce a binecuvântat bucatele, ne-a mai ţinut cu gura închisă şi capul în jos vreme de câteva secunde. Dar Marian Tanislăvescu, unul dintre consilierii Primăriei Poiana Mare, a considerat cele câteva secunde o pierdere de timp. Şi a zis să spargă gheaţa: Bă Prinţe, bă, nu-i aşa că-ţi plac oltencele? Câţiva dintre noi am făcut ochii mari şi ne-am controlat să nu rămânem cu gura căscată. Alţii s-au prăpădit de râs, de parcă auziseră un banc bun. Iar Principele a zâmbit stânjenit.

Principele Nicolae a ţinut pasul cu explicaţiile şi părerile consilierilor comunali despre fondurile europene şi viitoarele proiecte ale primăriei, chiar dacă nu înţelegea tot ce i se spunea. După aproximativ două ore, s-a servit friptura. Tradiţionala carne friptă şi salată de varză de la nunţi. În cele din urmă s-a încheiat şi vizita Principelui Nicolae al României. Cu poze şi saluturi.

                                                                                                           Hilde TUDORA






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.