Picătura chinezească din autobuz

Sunt în staţia de la Billa şi cu umbrela deschisă aştept autobuzul. Nouă sau 100, 101, 102, oricare e bun. Doar să ajung la facultate. După nici cinci minute apare 102-ul de un roşu aprins şi gri murdar. Cumpărate second-hand de vechea administraţie, prea vechi pentru a putea fi folosite, au fost ţinute în parcul auto. Acum stau pe linia de plutire mulţumită pieselor de schimb. Îmi închid umbrela, urc pe la mijloc şi cum nu am decât trei staţii de mers, încerc să rămân lângă ieşire. La următoarea staţie încep să urce multe persoane şi mă mut cât mai aproape de uşa din faţă. 
Sunt între cele două măşti ce acoperă roţile. Stau prins între câteva persoane. În autobuz e foarte cald şi nu e nici un geam deschis. Simt ceva rece în creştetul capului. Mă gândesc că poate m-a prins ploaia cât timp încercam să urc. Ne apropiem de staţia de la Smith. Acum simt ceva pe ceafă şi ridic privirea. Mă trezesc cu un strop pe frunte, văd care e problema şi caut o rezolvare. Rog persoana aflată în dreapta mea să mă lase să trec. Se uită la mine cu coada ochiului şi continuă să se holbeze pe geam. 
Autobuzul se zgâlţâie şi apare o picătură geamănă. În spate câţiva tineri vorbesc. „N-ai valoare!”, spune unul dintre ei. Sigur nu se referă la valoarea investiţiei în piesele de schimb pentru autobuz. Încă puţin şi ajung la staţia de la teatru. Altă mişcare bruscă şi două picături pe ceafă. 
Mă duc spre uşă, mă uit în urmă la trapa uitată deschisă de şofer şi dau să ies. O persoană vine în grabă, lasă umbrela ca să poată urca şi mă stropeşte. Pentru 25 de lei daţi pe abonament am primit gratuit o spălare pe faţă, o demonstraţie a picăturii chinezeşti şi o durere de cap. 

Alexandru GOȘEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.