Halloween printre studenţi

     Halloween-ul nu a trecut neobservat nici anul acesta pentru studenții Universității  din Craiova. Dornici de distracţie, studenții  s-au costumat în cele mai înspăimântătoare personaje din filme şi au petrecut până dimineaţa în cluburile din Craiova. Spiderman, vrăjitoare, zâna cea bună sau moartea cu coasa au bântuit prin cotloanele vesele ale urbei.

    Organizaţia studenţilor de la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică (OSACE) a organizat o petrecere de Halloween într-unul din cluburile craiovene, la care accesul s-a făcut pe baza de invitaţie. „Seara de Halloween a fost una din cele mai frumoase petreceri studenţeşti la care am participat anul acesta. Ne-am distrat de minune, nu numai împreună cu colegii mei de grupa, ci şi cu echipa O.S.A.C.E. şi noii recruţi pe care am încercat să-i integrăm în grupul nostru cât mai mult posibil. A fost o petrecere de care-mi voi aminti cu drag” a spus Andra Mirmea, membră a organizaţiei O.S.A.C.E.

halo

  Studenţii îşi aduc aminte cu drag de momentele amuzante din timpul petrecerii. „O întâmplare amuzantă, este unul din momentele când a fost pusă de către Dj melodia Gaşca mea şi membrii O.S.A.C.E şi ASD (Asociaţia Studenţilor în Drept) se întreceau care îşi strigă mai tare numele organizaţiei şi care din noi are membri mai mulţi invitaţi . A fost unul dintre cele mai amuzante şi distractive momente. Toţi ţopăiam şi eram îmbrăţişaţi” a povestit Andra Mîrmea.

      ASD este una dintre asociaţiile Facultăţii de Drept cu care O.S.A.C.E este în colaborare şi cu care a creat o strânsă legătură de prietenie, fiind asociaţia cu care studenţii Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electrotehnică organizează cel mai des seri studenţeşti.

  Pe de altă parte există şi studenţi nemulţumiţi, care consideră că  Halloween-ul este o sărbătoare împrumutată şi de prost gust. „Nu am făcut nimic special de Halloween. Nu am vrut să mă costumez sau să particip la petreceri. Mi se pare că este o sărbătoare forţată, care nu ne aparţine”, a spus Ana Diaconu, studentă la Facultatea de Litere.

                                                                                                                       Amelia Tuță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *