Cu siguranță cu toții suntem afectați de această pandemie, însă unii mai mult decât alții. Într-o situație de-a dreptul dificilă se află studenții din anii terminali, ale căror planuri au fost date cu totul peste cap. Trei dintre aceștia au vrut să împărtășească experiența acestei perioade cu noi și ne-au răspuns la câteva întrebări.
MIHAI BECHEANU (Student la Facultatea de Teologie a Universității din Craiova)
Andrada Odină: Ce sentimente te încearcă atunci când te gândești că se încheie o etapă din viața ta?
Mihai Becheanu: Cu un ochi râd, cu unul plâng. Mă bucur pentru că realizez că orice capitol încheiat din viața mea este un pas înainte, un pas către maturizare și dezvoltare profesională. Totodată, îmi pare rău pentru că nu voi mai trăi aceste experiențe și momente din facultate. Sunt unice, magice! Așa cum spunea și Oscar Wilde „Scopul vieții este dezvoltarea sinelui”. Așadar, este normal să ne dorim să trecem la un alt nivel, la o nouă experiență. Eu sunt o persoană care caută mereu noi experiențe, noi provocări.
A.O.: Cum și-a pus amprenta această situație asupra pregătirii tale pentru ultima sesiune?
M.B.: Aici pot să spun că situația actuală și-a pus serios amprenta. Chiar dacă mereu am susținut că tehnologia trebuie să se imprime în viața noastră, în ceea ce privește examenul pot spune că sintagma „old but gold” se potrivește perfect. Este foarte greu pentru toată lumea, inclusiv pentru profesori, să gândești un examen online, să te adaptezi, dar sperăm că o să trecem cu bine. Inclusiv pregătirea a fost dată peste cap. Am apreciat foarte mult că profesorii, în perioada asta, chiar și-au dat silința. Am intrat online pe diverse platforme și ne-au pus la dispoziție materialul necesar pentru a trece cu brio de acest ultim hop.
A.O.: Ți-ai conturat un scenariu al unei festivități de absolvire, chiar al uneia întârziate? Dacă da, care este acela?
M.B.: Această festivitate era una specială. La facultatea noastră se depășește cadrul unei simple festivități. Cei care absolveam depuneam în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopului Craiovei și Mitropolitului Olteniei, înconjurați de toți profesorii, „Jurământul de credință”, jurământ în care ne asumăm responsabilitatea în fața lui Dumnezeu că vom respecta și vom pune în aplicare tot ceea ce am învăţat în cei patru ani petrecuți în spațiul academic. Pot spune că ar fi, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei, trist să nu participăm la acest eveniment unic. Însă vom respecta deciziile și sperăm ca, până la depunerea jurământului, pandemia să se diminueze.
A.O.: Care sunt schimbările pe care le sesizezi la tine?
M.B.: Cu siguranță, am devenit mai grijuliu, atât față de mine, cât și față de cei din jurul meu. Cred că singurul lucru bun pe care l-a făcut pandemia aceasta este acela că am devenit mai receptivi și mai solidari. Am reușit să nu ne mai gândim doar la egoul nostru și să dorim și aproapelui nostru binele.
A.O.: Care este părerea ta despre faptul că deocamdată nu se știe dacă va mai exista un bal de absolvire?
M.B.: Noi deja vorbisem să organizăm acest bal de absolvire și chiar ne interesasem de câteva restaurante. Din păcate, planurile s-au dat peste cap și aşteptăm cu interes reglementările ce or să fie aduse o dată cu relaxarea măsurilor. Toți ne dormim sărbătorim cum se cuvine, dar sănătatea este mai importantă, așadar ne supunem regulilor.
A.O.: Cum ai descrie stările prin care ai trecut atunci când nici măcar nu se știa în ce mod se va finaliza anul?
M.B.: Am fost puțin speriat pentru că o „înghețare” a anului nu cred că împăca pe nimeni. Eram pregătit pentru orice, de aceea am intensificat cercetarea pentru lucrarea de licență. Am vorbit foarte mult zilele acelea cu colegii mei. Așadar, am devenit optimiști astfel, spunând că orice o să fie o să trecem peste. Sper că aşa o să fie și că o să ne aducem aminte, peste ani, de situația asta ca un hop peste care am trecut cu brio.
Izolarea prin ochii unui viitor chimist
ELENA SULU (Studentă la Facultatea de Chimie a Universității din București)
A.O.: Ce îți vine prima dată în minte când te gândești la schimbările petrecute în viața ta de când s-a închis facultatea?
E.S.: Îmi pare bine, pe de-o parte, că mă gândesc că nu mai e stresul să car halatul după mine la laborator, dar pe de altă parte mă gândesc că, în ciuda a tot, era mai mare satisfacția de a-mi reuși un experiment decât corvoada de a căra un halat.
A.O.: Cum își pune amprenta această perioadă asupra desăvârșirii lucrării de licență?
E.S.: Își pune amprenta și și-o pune prea bine, dar în cel mai negativ mod. Atunci când particip la cursuri se mai întrerupe, ori profesorul pierde semnalul sau se mai aude microfonul unui coleg. Asta nu mă lasă să prind firul ideilor, să mi le conturez în minte, ca, mai apoi, să am o idee mai clară asupra a ceea ce trebuie să scriu.
A.O.: Cum se simte faptul că nu va exista o festivitate de absolvire?
E.S.: Sincer, nu mi-au plăcut niciodată despărțirile, deci nici festivitățile de absolvire. Nici acum nu mi-ar fi plăcut. Nu mi-aș fi dorit.
A.O.: Cum te-a schimbat izolarea?
E.S.: Sunt foarte nervoasă și agitată. Mă face să am o stare de frustrare. Mai cade curentul sau internetul și asta mă demoralizează.
A.O.: Profesorii empatizează cu voi?
E.S.: Da, și își exprimă sentimentele. Ei chiar încearcă să ne ajute. Se implică și se gândesc mereu cum să facă să fie mai bine.
A.O.: Ce se discută despre balul de absolvire?
E.S: Noi de prin anul II vorbeam despre asta. Unii voiau bal, alții nu. Ne spunea o profesoară, care ne este ca o mamă, să nu facem bal, să facem o excursie sau o întâlnire în parc, o petrecere în haine casual. Dar am stat și ne-am gândit că asta trebuie făcut cu oameni cu care te simți bine, iar noi eram grupuri și grupuri. Am fi ieșit doar câțiva.
A.O.: Descrie stările prin care ai trecut atunci când nici nu se știa dacă se va finaliza anul.
E.S.: Nu dormeam noaptea și aveam constant un nod în gât. Inima îmi bătea foarte tare.
La unele facultăți s-au luat decizii foarte repede, dar la noi nici nu se discuta, iar la televizor erau fel și fel de scenarii. Profesorii ne ziceau „Rămâneți calmi!”.Asociez starea asta de agitație cu serile în care trebuia să primesc cadou de la Moș Crăciun și nu știam ce va fi, dacă va fi ceva.
Dezamăgirile vin în valuri
OANA GHENA (Studentă la Facultatea de Drept a Universității din Craiova)
Andrada Odină: Cum se simte acest final?
Oana Ghena: Mi se pare cel mai urât final pe care îl poate avea un student. Festivitatea de absolvire reprezenta cea mai mare mândrie a mea. Deși situația e dificilă, eu tot sper că vom avea ceva restrâns care să marcheze finalul nostru.
A.O.: Cum se comportă profesorii în această situație?
O.G.: Din partea profesorilor există suficient sprijin. Ne-au dat suporturi de curs, multe explicații, au căutat o modalitate de examinare eficientă. Decanul a făcut tot ce a fost posibil ca noi să fim bine.
A.O.: Ce părere ai despre cum se va desfășura licența?
O.G.: Nu am cuvinte să spun. E mult prea diferit totul. Eu cred că ar exista o soluție de a o susține într-o sală, așa cum și cei din generală sau liceu își vor susține examenele într-o sală, în condiții speciale.
„Nu mi se pare corect să mi se fure atâtea lucruri…”
A.O.: Care este situația balului de absolvire?
O.G.: Balul era așteptat cel mai mult. Cred că era ultima ocazie să ne întâlnim toți colegii. Dacă va avea loc în septembrie sau la anul nu va mai fi același sentiment. Eu am un gram de speranță că într-un fel sau altul vom marca finalul nostru.
A.O.: Cum au fost percepute măsurile luate de autorități?
O.G.: Nu mă așteptam nici la jumătate din măsurile luate pentru noi. Nu mi se pare corect să ni se fure atât de multe lucruri, de la bal până la a avea o licență susținută în incinta facultății.
