Ce te-a învățat perioada de izolare?

Anul acesta a fost unul greu pentru toți.Aproape totul s-a închis, orașele au fost pustii mai bine de două luni. Eu am văzut-o ca pe un „restart” al planetei. În final totul a început să se trezească la viață, așa că am zis să le adresez prietenilor și colegilor mei întrebare:

Ce te-a învățat perioada de izolare ?

Alexandra Stancu, Facultatea de Litere, Craiova

Perioada de izolare… nu vreau să mă mai prindă vreodată așa ceva. Cu toate că pe lângă părțile proaste ,au fost și unele bune. Un lucru pe care l-am învățat a fost să apreciez mai mult timpul pe care îl am cu persoanele dragi mie, să le acord mai multă atenție. A fost greu să nu pot să-mi văd oamenii. Pe de altă parte, am avut mai mult timp pentru mine. De fapt, tot timpul l-am avut pentru mine. Și până atunci nu am realizat câtă nevoie aveam de o pauză. În plus,cred că pe mulți dintre noi, inclusiv pe mine, asta ne-a făcut mult mai responsabili. Și pe majoritatea cred că ne-a învățat că trebuie să avem mai multă grijă, să apreciem tot ce e în jurul nostru, oamenii din viața noastră, pentru că nu știi niciodată când vine răul. Sau ceva și mai rău.

Florentina Marin, Facultatea de Arhitectură, Timișoara

Cele două luni de carantină m-au învățat cât de important este să apreciezi fiecare moment petrecut alături de cei dragi cât și cu prietenii. Nu știi niciodată când printr-o fracțiune de secundă totul se poate schimba.Timpul petrecut alături de părinți m-a apropiat de ei si m-a făcut să îi cunosc mult mai bine, iar ieșirile cu prietenii mutându-se în online, mi-au arătat că nimic nu e imposibil.

Max Peev

Perioda de izolare m-a învățat că: – În lume există enorm de multă dezinformare – Niciodată nu sunt destule surse de venit – Trebuie să trăiesc în prezent – Trebuie să mă bucur de fiecare lucru mărunt fiindcă oricând poți să mori – Pot să mă concentrez pe interiorul meu(suflet & minte) prin citit si meditație.

Bianca Robu,CSVPA

Perioada izolării mi-a oferit foarte mult timp de gândire, de relaxare și de stat împreună cu familia. În tot acest timp, am realizat că munca pe care o voi presta pe viitor poate fi manageriată și creată doar prin mediul digital, lucru căruia nu i-am acordat atât de multă atenție înainte. Sinceri fiind, acesta este viitorul si cel mai confortabil și practic mod de a lucra. Cu toate acestea spuse, perioada izolării m-a învățat cum să prețuiesc timpul petrecut în afara casei, mai exact faptul că nu se poate compara socializarea face to face cu cea online, cât de mult mi-au lipsit cursurile de la facultate și timpul acordat plimbărilor în aer liber. Totodată, m-a învățat că fiecare secundă risipită este un pas înapoi spre un viitor strălucit și un vis împlinit.

Karina Anica, Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism

Pentru mine perioada de izolare a însemnat testarea limitelor. Cred că așa s-ar defini cel mai bine. Am trecut de la o stare la alta crezând că nu o să pot depăși, însă s-a dovedit contrariul. Am înțeles că orice lucru mărunt, fie bun sau rău are o semnificație. Probabil pare un scenariu ciudat pentru unii, însă în perioada de izolare am învățat să stăpânesc și să cred din ce în ce mai mult în forța atracției. Suntem ceea ce gândim, ce ne dorim.

Roxana Ionescu, Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism

Perioada de izolare m-a învățat că trebuie să prețuiesc fiecare moment din viața mea. Am realizat pe ce lume frumoasă trăiesc și cât de norocoasă sunt că am aceasta șansă. Când am ieșit din izolare am mers într-o drumeție unde am plâns când am văzut frumusețile care mă înconjoară. Am învățat că cel mai important este să prețuiesc tot ceea ce este în jurul meu, de la oameni până la natură, emoții și trăiri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *