Nimic nu e al tău. Totul se împarte

de Alin Cîndea

Mulţi studenţi din provincie întâmpină dificultăţi în ceea ce privește cazarea. Destui dintre ei vor să stea căminele studenţeşti, dar nu mulţi au norocul să obţină un loc. Evident, princialul motiv este distracţia. ,,Te poţi considera norocos din punct de vedere al banilor, economiseşti mult, este o experienţă care merită trăită, îţi faci mulţi prieteni, socializezi, zilnic iei parte la farse, partyuri, jocuri etc.’’, crede Anamaria V.

Din bătrâni se spune că nu te poţi numi student dacă nu ai călcat niciodată pragul unui cămin studenţesc. Odată ce pătrunzi în cămin, chiar şi pentru o vizită scurtă la colegi, auzi muzica de după uşile închise. Viaţa de student înseamnă începutul responsabilităţii, iar locuitul în cămin contribuie din plin la acest lucru. Dar să (ne) revenim! Avantajul campusurilor sunt petrecerile studenţeşti care se prelungesc de la o zi la alta, de la o săptămână la alta… în funcţie de rezervele bugetare. Cele mai multe petreceri sunt la început de săptămână pentru că mulţi se întorc de acasă cu provizii. Spre sfârşitul săptămânii, se face mai linişte, dar niciodată de tot.

La distracţie toţi sunt foarte uniţi. Fiecare aduce ce găseşte prin frigider. Pentru ce nu se găseşte, se face chetă. Nimic nu e al tău. Totul se împarte. Se adună toţi într-o cameră, se dă volumul la maxim. Desigur, muzica trebuie să ,,urle’’ până la ora 23.00. De abia se mai aud bătăile insistente în uşă ale paznicilor treziţi de decibeli.

O altă modalitate de distracţie în cămin sunt jocurile de cărţi organizate în sălile de lectură. Sunt adevărate campionate care atrag tot mai mulţi doritori în fiecare seară. De pe culoar se aud: Chip leader, all in, Check, check, Big Blind, Small Blind. Asta te face să mai uiţi de facultate, examene, plictiseală etc. Cu o sticlă de cola şi seminţe, jocul se prelungeşte până în zori: ,,Joc de foarte mult timp şi îmi place mai mult în cămin cu colegii de cameră. E e mai distractiv’’ a spus Andrei I. (student la Automatică).

Oricare ar fi modalitatea de distracţie, un lucru e sigur: totul se încheie dimineaţa. Cine se trezeşte devreme, mănâncă singur, vorbeşte singur. Toţiceilalţi dorm.

One Comment on “Nimic nu e al tău. Totul se împarte”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.