Nu toţi studenţii care locuiesc în cămin au condiţiile pe care şi le doresc. Cu siguranţă, fiecare student îşi aminteşte data când s-a instalat. Unii au primit sfaturi de la prieteni, să aşeze pe patul mai puţin şubred o hârtie cu mesajul „ocupat” şi numele – ca să nu apară conflicte. Urmează inspecţia camerei. Căminele renovate au cablu tv, internet, frigider, televizor, baie, mobilier nou. Restul nu. Pe lângă paturi şi noptiere, există două scaune şi o masă-două. După noroc, poţi avea un coleg, trei sau patru, dar la numărul de cinci colegi, unii s-au speriat. „M-am gândit că nu o să supravieţuiesc cu 5 fete, fiecare diferită în felul ei”, spune Alexandra, care stă în căminul 10.
Cameră de cămin – Complexul Agronomie |
Bucătăria este pe palier. Se găteşte pe două plite electrice, eventual una, în cazul în care cealaltă este defectă. Chiar dacă este interzisă folosirea lor, căminiştii gătesc şi pe reşouri, unele improvizate dintr-o cărămidă şi o rezistenţă. Iarna se utilizează şi radiatoare pentru că încălzirea termică nu merge non-stop.
De baie nu sunt toţi mulţumiţi. Este pe hol şi e greu să-l traversezi în halat, când vine timpul duşului. Băile sunt comune. Apa caldă este cu porţia. Trebuie să te grăbeşti să prinzi seara un loc liber la duşuri. Acest lucru nu s-ar întâmpla dacă toate duşurile ar fi funcţionale. În căminul nr. 2 din complexul Agronomie, deşi sunt 8 duşuri pe palier, nu merg mai mult de cinci. O studentă spune: „De multe ori sunt nevoită să merg la alt etaj să-mi fac duş pentru că apa e prea fierbinte pe palierul meu”.
trimiteti armata. toti sunt egali. toti la bine toti la rau. Toti sa se cazeze in aceleasi conditii.