Erasmus – un must have în cv-ul oricărui student

Cazan Denisa, studentă în anul al II – lea la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Afaceri Internaţionale.
Membră a Asociaţiei „Tinerii 3D”, asociaţie care lucrează cu atitudinea tinerilor faţă de societate şi comunitate prin încurajarea faptelor bune şi a voluntariatului şi prin intermediul organizării şi colaborării în diverse workshop-uri, seminarii, training-uri, tabere, festivaluri la nivel local, regional, naţional şi internaţional, pe o varietate de teme ce privesc tinerii şi probleme acestora.
În prezent este plecată cu bursă Erasmus în Belgia, în Brugge.
Alexandra Stan: De ce ai ales să pleci cu bursă Erasmus?
Denisa Cazan: Ştiam de oportunitatea de a aplica pentru o bursă Erasmus cu ceva timp înainte. Am vrut să profit de aceasta în primul rând pentru că îţi oferă şansa de a descoperi sistemul educaţional dintr-o altă ţară, de a călători şi a învăţa lucruri noi, de a-ţi îmbunătăţi cunoştinţele în domeniul în care studiezi. În primul rând, este o provocare, un test pentru tine ca persoană.
A.S.: Vrei să îţi prelungeşti bursa şi pentru semestrul al doilea?
D.C.: Iniţial am fost dezamagită că am primit bursă doar pentru un semestru, dar ştiam de posibilitatea prelungirii acesteia pentru cel de-al doilea şi m-am gândit că aş putea să-mi prelungesc perioada de studiu aici dacă o să consider necesar. Însă am hotărât că un semestru este suficient întrucât în semestrul al doilea trebuie să-mi fac stagiul de practică la facultate, materie imposibil de echivalat aici.
A.S.:  Care au fost criteriile de evaluare pentru brusa Erasmus?
D.C.: În prima instanţă am avut de întocmit un dosar care trebuia să conţină fişa matricolă care să demonstreze că în anul, semestrul anterior am obţinut o medie mai mare de nota 8, cv, atestat lingvistic, scrisoare de motivaţie şi cam atât din câte îmi amintesc.
A urmat un interviu şi o testare în limba în care urma să studiem. Testul avea câteva întrebări legate de economie şi câteva prin care practic trebuia să ne motivăm dorinţa de a aplica pentru o bursă Erasmus.
În 2013 numărul studenţilor Erasmus a crescut
A.S.: De ce ai ales să pleci în Belgia, în Brugge?
D.C.: În primul rând voiam să studiez în limba engleză. Aveam foarte multe opţiuni, dar mi-am ales Germania şi Belgia. În cele din urmă am optat pentru Belgia este o ţară civilizată, mică, dar foarte dezvoltată, este „capitala Europei” şi am considerat că ar fi o foarte bună oportunitate să învăţ de la cei mai buni. Mai ales că profilul facultăţii se potrivea foarte bine cu specializarea mea. Brugges este un oraş minunat, merită descoperit.
A.S.: Au avut loc anumite schimbări în legătură cu suma de bani promisă si cea care v-a fost dată?
D.C.: Nu pot spune „suma promisă”. Nu ne-au promis nimic. Cuantumul bursei este stabilit în funcţie de numărul de elevi care aplică în anul respectiv. Într-adevăr, a fost o diferenţă destul de mare între suma pe care au primit-o studenţii care au mers semestrul trecut şi suma pe care am primit-o noi, dar anul acesta numarul studenţilor care s-au înscris a fost mult mai mare.
A.S.: De câţi bani este nevoie pentru a trăi o lună în Belgia?
Denisa Cazan: Belgia este o ţară foarte scumpă, iar Brugges oraş turistic, deci nu este deloc uşor. Cred că suma minimă ar fi 500 euro. Dar fiind atât de bine poziţionat geografic este păcat să nu profiţi şi să faci câteva călătorii, aşa că suma poate creşte considerabil.
A.S.: Cum arată în Brugges campusurile de studenţi?
D.C.: Căminele sunt destul de bine dotate, la fel şi universitatea. Aici nu se merge pe metoda tradiţională profesorul dicteaza, studentul scrie. Toate cursurile sunt predate în format electronic, la fel şi temele.
Opiniile studenţilor sunt luate în considerare
A.S.: Care sunt diferenţele în ceea ce priveşte învăţământul din România şi cel din Belgia?
D.C.: În Belgia este mult mai practic. Te implică în tot felul de proiecte din care consider eu, înveţi mai multe lucruri decât dintr-un curs care este posibil să nu îţi placă deloc, cel puţin pentru specializarea mea. Opiniile studenţilor sunt luate în considerare chiar dacă nu sunt neapărat corecte. Profesorii sunt mult mai apropiaţi studenţilor, nu există o barieră între student şi profesor ca în România.
A.S.: Ai întâmpinat probleme din cauza faptului că eşti româncă?
D.C.:  Deloc! Sau poate nu am observat eu. Am fost foarte bine întâmpinate eu şi colega mea şi tratate la fel ca şi ceilalţi colegi. Am colegi din 19 ţări, unii dintre ei ştiu şi părţile mai puţin bune ale românilor, dar asta nu a afectat deloc reaţia noastră cu ei.
A.S.:  Care sunt criteriile de notare la facultatea din Brugge?
D.C.:  Nota maximă este 20, trebuie să obţii nota 11 pentru a promova un examen. Anumite materii au doar examen final, iar pentru altele trebuie să faci proiecte, cercetări şi să susţii examenul final pentru a promova cu succes. Ca şi la noi se ţine cont de activitatea la cursuri, de prezenţă, iar în calculul notei finale examenul are o pondere mai mare decât proiectul.
A.S.:  În momentul în care o să te întorci în Craiova, o să fie nevoie să dai şi examenele de aici sau se vor echivala cu cele de acolo?
D.C.: În principiu se echivalează acele materii pe care le am în orarul din semestrul acesta la Facultatea din Craiova. Sper să mi se echivaleze cât mai multe, altfel o să trebuiască să susţin examene şi acasă.
A.S.:  Este diferită materia de la Facultatea de Economie şi Afaceri Internaţionale din Craiova şi cea de la Howest Brugge ?
D.C.: Nu, este diferit modul de predare. Este aceeaşi ştiinţă predată într-un alt mod. Poate şi datorită proiectelor în care suntem implicaţi devine mult mai practică.
A.S.: Mai ai ceva de adăugat?

D.C.: Referitor la experienţa Erasmus pot spune că este un must have în cv-ul oricărui student. 


Alexandra STAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.