Ziua Recoltei, sărbătorită de craioveni

Ziua Recoltei a avut loc pe 26 şi 27 octombrie, în Piaţa Centrală a Craiovei, unde producătorii agricoli şi-au etalat produsele spre vânzare. Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută cu spectacole şi dansuri populare susţinute de Ansamblul Maria Tănase.

           Producătorii agricoli le-au demonstrat cumpărătorilor, cu ocazia sărbătoririi Zilei Recoltei că acest an a fost bogat în ,,de-ale gurii’’, expunându-şi produsele tradiţionale de sezon precum legume, fructe, dar şi produse din carne, brânzeturi, miere. Pe lângă acestea au avut loc şi obiceiuri româneşti, la care au fost expuse obiecte din ceramică. Consumatorii au avut ocazia să deguste bunătăţile expuse ale carmangerilor, înainte de cumpărare.                                           


          „Ziua Recoltei este un semn că Brumărel a venit peste noi. Această zi de sărbătoare vine în fiecare an să încoroneze munca noastră printr-o prezentare ale produselor noastre în faţa tuturor cetăţenilor. Ziua recoltei ne ajută, pe noi, producătorii să ne bucurăm de faptul că după un an de muncă le putem oferi consumatorilor recolta noastră, spune Viorel Muntean, inginer horticultor.                                                                



                     Această zi de octombrie este sărbătorită pentru ca oamenii să-şi reamintească faptul că o mare parte din roadele câmpului, ale livezilor sau viilor au ajuns deja sau urmează în cel mai scurt timp să ajungă în hambare, în cămări și în butoaie.
                                                                                                                                            

                                                                                                                                                                                                      Diana ZUICAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.