Care este job-ul visurilor tale?

                                          Care este job-ul visurilor tale?
Cu toții visăm de mici la diferite profesii, dar odată ajunși la facultate toate planurile noastre sunt din ce în ce mai aproape de împlinire. Sau nu… Să vedem care este job-ul mult visat al studenților, aflat prin răspunsurile la următoarele întrebări:
1. Care este job-ul visurilor tale?
2. De ce ai ales acest job?
3. De când erai copil ai vrut să mergi pe acest drum sau facultatea te-a îndrumat spre această meserie?
4. Cum te vezi peste 5 ani?  

Ioana Popescu (Relații Internaționale și Studii Europene, I )
1. Mi-aș dori să fiu diplomat.
2.  Pentru că este un job interesant, ai contact cu lumea internațională, cu diverse culturi.
3. Când eram mică, bunicul meu îmi zicea mereu că el ar vrea să devin diplomat, dar atunci nici nu știam ce presupune această profesie, însă când am ajuns la facultate și  mi-am descoperit înclinația către această meserie, nu mi-a venit să cred că voi ajunge la vorbele lui.
4. Sincer, nu știu… din punct de vedere al carierei nu știu!

Andreea Maria Barbu (Jurnalism, I)
1. Job-ul visurilor mele este să devin un crainic TV recunoscut, peste Andreea Esca, dacă se poate.
2. Am ales job-ul acesta pentru că mereu mi-a placut să vorbesc mult și mi-ar plăcea să apar și la televizor.
3. La meseria asta m-am gandit din clasa a X-a. Nu m-a îndrumat nimeni, dimpotrivă, părinții nu prea au fost de acord, zicând că nu este o meserie de viitor și le dau dreptate acum.
4. Peste 5 ani mă văd o femeie cu un serviciu stabil și satisfăcător, căsătorită, cu un copil sau doi și sper să fiu deplin fericită.

Larisa Spătărelu (Economie și Administrarea Afacerilor, I)
1. Vreau să lucrez în domeniul economiei, la un birou, vreau să îmi placă ceea ce fac, să avansez în domeniu și să fiu apreciată. Asta îmi doresc.
2. Mi-a fost prezentată facultatea, mai am prietene în domeniu și mi s-a părut că asta mi se potrivește. Nu regret nimic.
3. La fel ca majoritatea copiilor îmi doream să devin doctor, odată ce am crescut s-au schimbat dorințele și nu mai știam ce vreau, jobul pe care îl doresc. Nici acum nu știu exact.
4. Peste 5 ani, mă văd un om matur care va știi ce vrea de la viață, cu un serviciu și cu o familie frumoasă. Un om realizat


Loredana Vlăescu (Jurnalism, I )
1. Jobul visurilor mele este acel job pe care îl pot face de acasă. Îmi doresc să profit cât de mult se poate de evoluția ideii de freelancer, de social media și să mă implic cât mai mult în blogging (deja am un blog http://culore.blogspot.ro/), YouTube etc.
2. Îmi doresc să îmi pot face singură programul, să fiu independentă.
3. Am aceste planuri dinainte de alegerea facultății.
4. Independentă. Mai mult decât acum.

Andrei Cătălin Constantin (Facultatea de Mecanică – Autovehicule rutiere AR, anul II)
1. Job-ul visurilor mele, hmm … Păi cel mai mult îmi doresc să ajung inginer într-o fabrică producătoare de automobile.
2.  Am ales acest job deoarece sunt pasionat de tot ce ține de automobile și ce plăcere mai mare aș avea decât să văd pe stradă o mașină la care știu că eu am ajutat la proiectare/dezvoltare?
3. De mic copil aveam această nebunie cu mașinile care în timp s-a agravat, dacă pot spune așa. Încă din generală știam că o să urmez o facultate cu specializare auto, deci facultatea mă ajută să învăț ca mai tarziu să profesez ceea ce îmi doresc.
4. Nu prea sunt genul care să aibă planul făcut sau să gândesc în avans. Sunt o fire spontană, dar ca să încerc să îți dau un răspuns aș putea spune că peste 5 ani mă văd un inginer de succes care are alături de el fata mult visată.

Cosmina Segărceanu (Agronomie, IV )
1. Job-ul visurilor mele este să ajung pe meseria pe care o practic la facultate, protecția consumatorului.
2. Deoarece mă impresionează acest job și mai mult decât atât îmi doresc să lucrez ca inspector O.P.C.
3. Facultatea m-a îndrumat.
4. Nu știu ce să îți răspund.


Sandra Pirpidel (Științe Politice, I)
1. Nu am un job preferat, dar ideal ar fi să profesez în instituții publice centrale și locale.
2.  Acest job este o urmare a facultății pe care o studiez și cred că mi se potrivește cel mai bine.
3. Ca toți copiii, când eram mică, visam să devin doctor, dar în timp mi-am schimbat interesele, facultatea m-a îndrumat mult spre această meserie. Îmi place din ce în ce mai mult acest domeniu.
4. Peste 5 ani… Sincer, nu vreau să mă gândesc atât de departe. Prioritatea mea este să termin facultatea și apoi urmează alte planuri.

Teona ȘIMON

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *