Viața de cămin. O distracție sau un chin?

În facultăţile din Craiova se află şi studenţi din provincie care stau la cămin pentru că nu toţi îsi permit să plătească sume mari la chirie. Viaţa de student căminist cuprinde și aspecte ca: baia aflată în capătul holului, liniştea lăsată după 3 dimineaţa și de aceea, nopți nedormite.

Fie că stau câte doi, trei sau cinci în cameră, tinerii învaţă să trăiască la comun, să împartă mâncarea şi să fie responsabili cu lucrurile lor. Ziua începe şi se termină alături de colegul/colegii de cameră.

O zi din viaţa unui student începe la 7 dimineaţa, când alarma riscă să fie aruncată pe geam sau la ora 12, după o petrecere „de studiu”. În timpul zilei, studentul din provincie mănâncă la cantină sau apelează la pachetul trimis de mama în weekend. Geanta cu mâncare este cel mai greu lucru pe care l-a cărat în viaţa lui. Seara, drumul către cameră este ca drumul către Rai. După o zi lungă la facultate, patul este sfânt pentru student. Dacă energia îi permite, cluburile sunt deschise până dimineaţa. O altă variantă de distracţie, mai la îndemână, este să faci o mică petrecere în cămin, unde îţi faci prieteni noi şi amintiri de neuitat.

Studenţia este undeva între distracţie şi învăţat, pentru că vara este pentru petrecerile de pe plajă, nu pentru restanţe. În timpul sesiunii, singurele sunete care se aud pe holuri sunt rugăciunile studenţilor petrecăreţi, sau scandările şi înjurăturile din timpul meciurilor. Nopţile albe, gândacii de pe hol şi conservele „salvatoare” fac parte din programul unui student din provincie.

Laura Sandu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.